Local 13.09.2021 ⋅ 0 comentarii
Atelierul a pornit de la inițiativa Asociației Citizenit de a implica tinerii creativi în transformarea culturală a orașului și de a le oferi uneltele și spațiul pentru a descoperi puterea transformativă a artei murale. Cei 11 elevi ai Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi” au venit entuziasmați cu propuneri și schițe pentru realizarea unei lucrări de artă murală colectivă care să unească ideile lor pe un singur perete, desfășurat pe lățime, ce poate fi văzut în Parcul Eminescu.
Atelierul a fost coordonat de către Wanda Hutira pe parcursul a trei zile, între 5 și 7 septembrie 2021.
Wanda Hutira este o artistă interdisciplinară născută la Baia Mare care a urmat cursurile Universității de Artă și Design din Cluj. După finalizarea studiilor s-a mutat la București, unde a creat ilustrații pentru publicația Scena 9 și a lucrat ca Art Director într-una dintre cele mai premiate agenții de publicitate din țară. Ulterior, a devenit freelancer și realizează lucrările murale de mici și mari dimensiuni peste tot în România.
Cele trei zile ale atelierului au sintetizat paşii de bază din procesul de creaţie a unei lucrări de artă murală. Astfel, elevii au luat parte la cursuri teoretice și practice prin care s-au familiarizat cu arta murală ca o mișcare artistică urbană care, în ultimele decenii, a luat din ce în ce mai multă amploare atât în străinătate, cât și la noi în țară. Prima zi a fost despre teorie și schițe, iar celelalte două zile au fost dedicate realizării propriu-zise a lucrării murale, fiind desfășurate în Parcul Eminescu. Cu schițele la îndemână și sub îndrumarea Wandei Hutira, elevii au pictat de zor zidul gri, iar în cateva ore, parcul arădean a fost îmbogățit vizual cu numeroase culori și forme.
Rezultatul final este un mural de 2 m înălțime pe 9 m lățime care rămâne o dovadă a faptului că munca în echipă și energia dinamică a tinerilor creativi pot transforma peisajul urban și lumea din jur. În urma acestui atelier, elevii au fost inspirați și au rămas cu multe idei pe care își doresc să le realizeze în viitorul apropiat sau îndepărtat. Și-au propus să creeze mai multe lucrări de artă murală și, împreună, să schimbe orașul în bine. În același timp membrii Asociației Citizenit și-au dat seama cât de importante sunt genul acesta de ateliere și cum ele pot modela noile generații spre a fi deschise spre artă și cultură.
Tinerii care au participat la atelierul de artă murală sunt Sabina Babencu, Henriette Bock, Alexandru Buhai, Eduard Constantin, Adriana Enuță, Carina Leucuta, Daria Nedelcu, Patricia Olariu, Luiza Mihăescu, Denisa Tașcău, Ștefan Zainea.
Partenerii atelierului au fost Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”, Asociația Vernacular, Pizza 5 Colțuri, Complexul Muzeal Arad. Atelierul a fost realizat cu susținerea Primăriei Municipiului Arad.
Asociația Citizenit își propune ca pe viitor să aducă în atenția arădenilor mai multe spații de interes din oraș prin lucrări de artă murală. Cea mai recentă a fost inaugurată la finalul lunii august în Grădina de Vară a Cinematografului Arta, fiind cea mai mare lucrare murală din Arad de până acum, semnată de artistul Radu Pandele.
- - - - - -
Atelierul face parte din proiectul Intervenții la Intersecții: artă, comunitate și spații.
Intervenții la Intersecții: artă, comunitate și spații este un proiect Citizenit a cărui scop este dezvoltarea unei platforme interdisciplinare care să susțină implementarea și promovarea intervențiilor culturale și a modelelor de bune practici în valorificarea peisajului cultural.
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și Centrul Municipal de Cultură Arad.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.