Local 11.11.2021 ⋅ 0 comentarii
După cum vă informam, de la începutul săptămânii, 25 de copii din Nadăş şi Tauţ care fac naveta la Ineu, unde merg la liceu, au fost lăsaţi să se descurce cum pot de Transdara, firma de transport ce operează pe acel traseu. Motivul? Şoferul autobuzului a murit de COVID-19 şi din păcate nu a fost găsit, deocamdată cel puţin, niciun înlocuitor. Asta, cu toate că la începutul săptămânii directorul Ioan Horvat ne declara că s-a încercat aducerea unui alt şofer căruia i s-a oferit o mie de lei în plus faţă de salariul pe care îl are în momentul de faţă.
„În a patra zi de când a început şcoala noi tot fără transport suntem. În urma sesizării pe care am făcut-o către ziarul dumneavoastră, domnul director Ioan Horvat a precizat că a luat legătura cu un şofer, pentru ca elevii de pe ruta Nadăş-Ineu să poată face naveta. Vedem că nu s-a luat nicio măsură. Părinţii noştri s-au adresat şi domnului primar Lela Florin, să ne sprijine în rezolvarea problemei. Răspunsul său a fost că nu se poate face nimic până când firma Transdara nu renunţă la rută”, ne-a scris în această dimineaţă Ana-Maria Duma, una dintre elevele care trebuie acum să se descurce cum pot pentru a ajunge de la Nadăş la Ineu.
Contactat telefonic, Florin Lela, primarul comunei Tauţ, susţine că a luat legătura cu reprezentanţii Transdara şi a fost asigurat că transportul elevilor va fi reluat în măsura în care se va găsi un şofer disponibil. „Aşteaptă şi dânşii să vadă cum îşi reorganizează traseele. S-a luat legătura cu doi şoferi care au «D-ul», dar nu au acceptat oferta. Eu la rândul meu am luat legătura cu un şofer care lucrează la Transdara, să ceară să fie mutat în zona noastră”, a declarat primarul. Întrebat fiind cum ar putea fi deblocată situaţia dacă Trandara renunţă la rută, edilul susţine că în această situaţie s-ar organiza o nouă licitaţie pentru atribuirea traseului.
Deşi am încercat să vorbim şi cu Ioan Horvat, directorul Transdara Arad, pentru a vedea ce şanse sunt să fie reluat transportul elevilor, acest lucru a fost imposibil, secretara comunicându-ne că este plecat din localitate pentru a participa la o şedinţă.
Citiţi şi: