Ești printre cei peste 2.500 de elevi arădeni care s-au înscris pentru a obține un loc la liceu? Intră AICI să vezi unde ai fost admis și care au fost notele cu care s-a intrat

Stire 24.07.2024 0 comentarii


Ministerul Educației a dat publicității rezultatele admiterii computerizate de anul acesta. De remarcat că este pentru a doua oară în ultimii 20 de ani când la liceu s-a intrat doar în baza notelor obținute la Evaluarea Națională, fără să se mai ia în calcul mediile obținute de elevi în școala generală, medii care au fost însă folosite drept criteriu de departajare pentru candidații cu medii egale obținute la Evaluare.

La nivelul județului Arad au fost înscriși 2.532 de candidați, dintre care 2.505 au fost repartizați, numărul celor rămași nerapartizați fiind de 27. De asemenea, mai trebuie spus că au fost disponibile 2.799 locuri, dintre care 294 au rămas neocupate.

Cea mai mare medie cu care s-a intrat, 9,95, a fost la Colegiul Național „Moise Nicoară”, doi absolvenți ai clasei a VIII-a de aici și unul de la Liceul Național de Informatică care au avut cea mai mare medie din județ, alegând să-și continue studiile la prestigioasa unitate de învățământ. La polul opus, cea mai mică medie de admitere, 1,60, a fost la Liceul Tehnologic „Emil Crăciun Lăzureanu” Beliu.

Intră AICI pentru a vedea unde ai fost admis.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine