Etapa specială a Evaluării Naționale 2020 începe astăzi cu proba de Limba română

Național 29.06.2020 0 comentarii

Peste 200 de absolvenţi ai clasei a VIII-a susţin Evaluarea Naţională în cadrul etapei speciale. Examenul începe luni, 29 iunie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română (192 de candidaţi înscrişi). Marţi, 30 iunie, se desfăşoară proba la Matematică (206 candidaţi înscrişi), iar miercuri, 1 iulie, va avea loc proba la Limba şi literatura maternă (9 candidaţi înscrişi).

La etapa specială a examenului de Evaluare Naţională (sesiunea 2020) s-au înscris 216 absolvenţi ai clasei a VIII-a, conform situaţiei centralizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Probele încep la ora 9.00 şi se vor desfăşura în 60 de centre de examen din 37 de judeţe. Potrivit situaţiilor transmise de către inspectoratele şcolare, la nivelul judeţelor Arad, Covasna, Ilfov, Mehedinţi şi Tulcea nu există situaţii care să determine organizarea acestei etape speciale.

Primele rezultate vor fi afişate joi, 2 iulie, până la ora 12.00, în centrele de examen.

Contestaţiile pot fi depuse în ziua de 2 iulie, în intervalul orar 14.00 - 20.00. Acestea pot fi depuse/transmise şi prin mijloace electronice.

Rezultatele vor fi afișate sâmbătăt, 4 iulie.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune, în continuare, la dispoziţia celor interesaţi, o linie TELVERDE - 0800801100 - pentru sesizare... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine