Local 06.11.2019 ⋅ 0 comentarii
"Când ultimul copac va fi tăiat, când ultimul pește va fi prins și ultimul râu va fi otrăvit, doar atunci vom realiza că nu putem mânca bani"
„Așa după cum v-am obișnuit în ultima perioadă, continuăm să aducem în atenția publicului arădean expoziții interesante, interactive care să atragă un număr cât mai mare de vizitatori, făcând astfel din Muzeu, un spațiu viu, unde publicul are posibilitatea să descopere, atât expozițiile temporare cât și expozițiile permanente. De această dată, propunem în cadrul Muzeului de Artă o expoziție de bijuterii, cu un mod de prezentare inedit, realizată de Assamblage – Asociația Națională a Autorilor și Designerilor de Bijuterie Contemporană, expoziție care s-a bucurat de o apreciere deosebită atât în România, cât și peste hotare, în țări precum Italia, Grecia, Polonia și Spania", a declarat Blaga Bogdan, managerul interimar al Complexului Muzeal Arad.
"Remains of the feast" este o instalație interactivă în care bijuteria contemporană și noile media devin oglinzi ale unei societăți de consum și risipă.
Organizată în perioada 8 noiembrie – 6 decembrie 2019 în cadrul Muzeului de Artă Arad, expoziția, semnată de Assamblage – Asociația Națională a Autorilor și Designerilor de Bijuterie Contemporană, prezintă 20 designeri, artiști vizuali și arhitecti explorează semnificația și sensul materialelor și tehnicilor de producție și potențialul designului de a adresa întrebări despre sustenabilitate, reciclare și consum responsabil.
Proiectul are ca tematică legenda Regelui Midas, a cărui dorință, de a transforma tot ceea ce atinge în aur, îi aduce pieirea. Aceasta este poate una dintre cele mai reprezentative metafore pentru societatea contemporană. Reluând masa mitică a lui Midas, într-un decor luxuriant, auriu, descoperim ceea ce lăsăm în urma unui "ospăț" în care am epuizat toate resursele. Într-un prezent în care fast-fashion a devenit a doua industrie poluatoare la nivel global dupa cea a petrolului, în care cheltuim mai mulți bani pe diete decât... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății