Stire 08.06.2026 ⋅ 0 comentarii
Ca urmare a întrebărilor primite din partea cetățenilor referitoare la posibilitatea efectuării dezinsecției prin pulverizare aeriană cu insecticide sau pesticide pe raza municipiului Arad, primarul Călin Bibarț a susținut luni, 8 iunie 2026, o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat situația actuală și cadrul legal care reglementează acest tip de intervenții.
Primarul municipiului Arad a explicat că legislația europeană și cea națională impun restricții foarte stricte în ceea ce privește aplicarea aeriană a insecticidelor și pesticidelor. Conform Directivei 2009/128/CE și prevederilor OUG nr. 34/2012, tratamentele aeriene sunt, ca regulă generală, interzise, având în vedere riscul dispersiei necontrolate a substanțelor utilizate și impactul pe care acestea îl pot avea asupra sănătății populației și a mediului. Institutul Național de Sănătate Publică a precizat că în România nu există substanțe biocide avizate pentru aplicarea prin pulverizare aeriană, cu avioane sau elicoptere, direct deasupra localităților.
Ultimele tratamente aeriene pe raza municipiului Arad au avut loc în anul 2024. Anul acesta, toate acțiunile de dezinsecție realizate până în prezent au fost efectuate exclusiv prin metode terestre, utilizând echipamente specializate și produse autorizate. Intervențiile au fost efectuate cu autoutilitare dotate cu sisteme ULV pentru generarea ceții reci sau calde și cu atomizoare portabile folosite în zonele greu accesibile.
Conform estimărilor, până la finalul sezonului vor mai fi efectuate aproximativ șase tratamente pentru combaterea țânțarilor adulți și opt tratamente împotriva căpușelor.
Primăria Municipiului Arad reafirmă angajamentul de a desfășura toate activitățile de dezinsecție în condiții de siguranță pentru populație și mediu, cu respectarea strictă a legislației în vigoare și a recomandărilor autorităților competente.
„În combaterea țânțarilor continuăm să folosim tratamentele efectuate la nivelul solului. Până anul trecut, aceste intervenții erau completate de tratamente aeriene realizate cu avionul, însă în prezent Institutul Național de Sănătate Publică nu permite utilizarea din aer a substanțelor disponibile pentru dezinsecție. Sperăm ca, în viitor, să fie identificate și autorizate substanțe care să permită reluarea tratamentelor aeriene, astfel încât lupta împotriva țânțarilor să fie mai eficientă. Totodată, pentru a preveni reapariția focarelor și pentru a crește eficiența măsurilor de combatere, recomandăm persoanelor fizice și juridice, asociațiilor de proprietari și agenților economici să efectueze lucrări de dezinsecție și pe proprietățile private — în curți, subsoluri, depozite sau alte zone cu apă stagnantă — concomitent cu intervențiile realizate de autorități. Legislația în vigoare nu permite utilizarea fondurilor publice pentru efectuarea acestor lucrări pe proprietăți private”, a declarat primarul Călin Bibarț.
Sursa: ARQ