Festivalul de colinde „Crăciunul la noi acasă”, la Buteni

Local 17.12.2019 0 comentarii

Așa cum ne-am obișnuit de câțiva ani, comuna Buteni alături de orașul Sebiș este în topul comunelor cu cele mai frumose concerte de colinde, atât de Crăciun, cât și de Paște. Iată că din nou Buteniul a fost timp de trei zile în straie de sărbătoare, o sărbătoare a sufletelor și a frumosului, o sărbătoare care ne aduce pe fiecare dintre noi acasă printre cei dragi, ca să întâmpinăm cu toții Nașterea Mântuitorului. 

Începând cu seara zilei de vineri(13.12.2019) la Buteni a avut loc primul concert de colinde organizat de Primăria Buteni în colaborare cu Centrul Cultural Județean Arad, având oaspeți colindătorii „Caravanei Tradițiilor de Iarnă”, continuând a doua seară cu Târgul de Crăciun, iar duminică seara a avut loc Concertul de colinde sub egida „Crăciunul la noi acasă” un concert susținut de Școla Gimnazială din Buteni, Corul și fanfara „Crescendo Harmony”, elevi ai Școlii Populare de Artă Arad – clasa externă Buteni, conduși de maestrul –dirijor Dan Miculiț. Apoi au urmat copiii de la Grădinița „Samariteanul” din Buteni, care au încântat publicul, conduși fiind de prof-educator Rauca Elisabeta și Dana Perva. Au urmat o parte din elevii Școlii Gimnaziale din Buteni, pentru a susține un scurt recital de colinde în limba română, cât și în limbile străine studiate în școală, fiind îndrumați de directorul școlii, Sorina Vanci și profesoarele lor.

Corul bisericii ortodoxe din Buteni a susținut, de asemenea, un frumos program de colinde sub îndrumarea dirijorului Ioan Gheorghieș. Doi tineri talentați respectiv Emanuela Aslău și Beniamin Bogdan au interpretat câteva colinde, ajungând la sufletele celor prezenți.

Maria Farcaș o fiică a comunei Buteni, o tânără deosebită, o interpretă de muzică pe care o vedem mereu pe scenele județului Arad și nu numai a colindat alături de Aurel Laurențiu Rezban la saxafon și Pavel Silviu Rezban la orgă.Desigur că au mai fost și alți invitați printre care îndrăgita solistă Daria Crișan din Sebiș, o voce extraordinar de caldă și frumoasă, care trăiește la maxim fiecare colind pe care îl interpretează. Profesorul de muzică Ciprian Dingă a susținut, la rândul său un recital de colinde, atât cu vocea cât și la chitară.

De menționar că primarul comunei, Mircea Braiți a oferit diplome de participare tuturor producătorilor locali celor care au fost prezenți cu diferite produse specifice sărbătorii Crăciunului, fie cu produse din carne, cârnați, prăjituri, fie cu produse de panificație sau vinuri.

„Muncitorul anului”

De asemenea, primarul a oferit o diplomă de merit lui Daniel Voian, cel care a fost declarat „Muncitorul anului” la primăria Buteni, pentru implicarea de care a dat dovadă atât peste an cât și în organizarea evenimentului. „Cu siguranță la anul viitor vom avea un alt om din primărie care va fi declarat «Muncitorul anului»”, a spus primarul Mircea Braiți. O altă diplomă de participare pentru merite deosebite a fost oferită lui Nicu Rus sau Nicu Pană, așa cum îl cunoaștem noi toți cei care iubim codrul și vânătoarea. Nicu este o mândrie pentru localitatea Buteni, fiind unul dintre cei mai pricepuți oameni din țară care naturalizează păsări și animale sălbatice, fiind căutat de mulți vânători din Ardeal.

Glad Varga a dat câte un cadou fiecărui copil implicat în program

De asemenea primarul a dorit să-i mulțumească deputatului liberal Glad Varga și să facă conoscut faptul că acesta a oferit un cadou fiecărui copil implicat în programul de colinde de la Buteni.

Au fost trei zile în care frumusețea colindelor s-a făcut auzită peste Buteni, ducându-ne cu gândul că este momentul să fim mai buni, mai credincioși, mai îngăduitori unul cu celălalt, mai iertători pentru că Fiul lui Dumnezeu s-a născut într-o iesle săracă ca să arate lumii că simplitatea, bunătatea, dragostea de semeni și credința vin de la Dumnezeu.

În încheiere mai trebuie spus că primarul Mircea Braiți le trasmite și pe această cale, tuturor locuitorilor comunei Buteni, Sărbători fericite și binecuvântate alături de cei dragi!

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine