Florin Piersic, la 85 de ani: ”Copii, e prea multă tristețe în lume. Mi se pare cam nepotrivit să ne ținem de sărbătoriri”

Național 27.01.2021 0 comentarii

Florin Piersic împlinește astăzi, 27 ianuarie, 85 de ani. Actorul spune, într-un mesaj publicat pe pagina sa Facebook, că anul acesta nu își va sărbători ziua de naștere pe scenă, așa cum o făcea în alți ani: „E prea multă tristețe în lume”.

SCRISOARE CATRE VOI
”Intrăm într-o saptamână mare pentru mine, Florin. In cateva zile,implinesc marele 85. Voi stiți ca n-am avut niciodata rețineri în a-mi spune vârsta. Sunt actori si mai ales actrițe care parca sunt născuti pe 29 februarie, așa că înainteaza în vârsta o data la patru ani.
De fapt daca ma gandesc bine, acum fiecare an implinit e o victorie, mai ales daca este trait frumos, cu speranta, cu bucurie. O sa vedeți și voi când veți ajunge aici, ceea ce vă doresc din toată inima!
An de an, televiziunile, presa și mai ales voi, publicul m-ati sărbătorit, m-ati răsfățat, m-ați aplaudat, iar eu am primit o mare de flori, vorbe minunate si toata iubirea voastra, cu recunostiință.
In teatru, indiferent ce se intampla in viata actorilor de pe scena, se spune: „Spectacolul trebuie să continue”. Ei trebuie sa fie acolo, sa intre in pielea personajelor lor , sa va aduca un zâmbet în suflet, sau o lacrimă în coltul ochiului. Anul ăsta, aveam în plan o altfel de întalnire, pentru ca stiti ca a devenit aproape o traditie sa imi petrec ziua de nastere pe scena, cu voi alaturi . M-am gândit mult la asta.
Si acum vine marele „Dar”.
 Copii, e prea multă tristețe in lume. De curand  mi-am pierdut un prieten de o viata, Rocco- Grigore Rusu, care a fost rapus d... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine