Stire 26.05.2020 ⋅ 0 comentarii
Focar de coronavirus la o firmă de panificație din Harghita. Conducerea a anunțat că mai mulți angajați au fost depistați pozitiv la testele pentru coronavirus. Dar produsele comercializate sunt în continuare sigure, informează Realitatea Plus.
Un anunț privind angajații infectați cu virusul din China a fost postat chiar pe pagina oficială de Facebook a firmei de panificație.
"În ultimele zile, din păcate, unii dintre angajaţii noştri au fost testaţi pozitiv cu Covid-19. În colaborare cu instituţiile abilitate, am luat imediat toate măsurile necesare, asigurând testarea persoanelor care au intrat în contact cu angajaţii testaţi pozitiv, iar spaţiile de lucru au fost dezinfectate. Ne uşurează îngrijorarea faptul că, virusul nu se transmite prin alimente.
Vă asigurăm că produsele noastre sunt sigure şi că nu trebuie să vă temeţi să le cumpăraţi, aşa cum faceţi de atâta timp!", se arată în mesajul postat pe pagina d scoializare.
Firma de panificație harghiteană are peste 360 de angajaţi, sute de acţionari, mii de parteneri şi câţiva mii de consumatori.
În ultimele zile, cazurile de COVID-19 au explodat în acest județ, după ce, timp de două luni, cât a durat starea de urgență, Harghita a avut în total doar 27 de infectări, iar acum a ajuns la 115.
Sursa: realitatea.net
Sursa: ARQ