Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze și Asociația Con Brio au transmis mesaje de solidarizare cu China

Informatii 19.02.2020 0 comentarii

Conducerea Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze și membrele Asociației Con Brio au transmis astăzi un mesaj de solidarizare cu China, țară care trece prin momente dramatice, din cauza coronavirusului descoperit la Wuhan. 

Prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele Forumului, susține că măsurile luate de China pentru oprirea răspândirii coronavirusului în țară, sunt măsuri care opresc răspândirea virusului în întreaga lume. „Suntem alături de China care trece în aceste momente printr-o situație fără precedent. Situația este foarte grea, Guvernul chinez a luat măsuri excepționale, riguroase, care duc la oprirea răspândirii virusului în țară și în întreaga lume. Wuhan, orașul în care a izbucnit epidemia, are 11 milioane de locuitori, adică jumătate din populația României, iar regiunea în care se află are de patru ori suprafața României. Este deci foarte greu să se limiteze răspândirea virusului ucigaș, dar sperăm că efectele se vor vedea cât mai curând. În aceste condiții, E.S. Jiang Yu, ambasadorul Republicii Populare Chineze la București, a făcut o pledoarie profundă pentru fapte, nu frică, pentru știință, nu zvonuri, pentru solidaritate, nu stigmatizări”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuț.

Încredere în statul chinez

În aceeași ordine de idei, membrele Asociației Con Brio au susținut că au încredere că statul chinez va reuși să treacă cu bine peste această încercare. „Să privim cu încredere, pentru că sunt oameni care se vindecă. De asemenea, au existat persoane care au intrat în contact cu cei care s-au îmbolnăvit și nu au luat virusul. De altfel, China a luat mai multe măsuri decât cele cerute de Organizația Mondială a Sănătății. Sunt sigură că situația va fi stopată și China va merge înainte”, susține Ana Maria Dragoș, președintele Asociației Con Brio. Tabita Cristea și-a manifestat speranța că epidemia va fi eradicată cât mai curând, iar experiența va întări poporul chinez. „Ce îmi doresc eu pentru China și chinezi în momentul de față este ca Dumnezeu să aibă milă de ei, să îi vindece, să le dea pace și liniște. Sperăm că experiența aceasta îi va face mai puternici”, a spus Tabita Cristea. Medicul Liliana Bran a vorbit apoi despre coronavirus și despre metodele folosite în lupta cu acesta. „Nu pot să am decât gânduri bune pentru ei, compasiune și admirație pentru modul în care s-au organizat”, a declarat Liliana Bran. Psihologul Ramona Pencea susține că pentru depășirea acestor momente este nevoie de o reîntoarcere la știință și la spirit. Am încredere atât în Dumnezeu, cât și în spiritul acestui popor. Avem de învățat cu toții o mare lecție, de congruență, de empatieafirmă Ramona Pencea, în timp ce avocata Viorica Popescu vorbește despre o lecție dramatică, îngrozitoare, pe care a primit-o întreaga umanitate. „Toate mințile strălucite din medicină, din știință trebuie să se solidarizeze”, susține Viorica Popescu.

Studenților străini li s-a interzis să revină în China

Paula Gherghina, masterandă la Beijing, afirmă că studenților străini, care se aflau în afara Chinei în momentul izbucnirii epidemiei li s-a interzis să se întoarcă în țară, pentru a-i feri de coronavirusul ucigaș. Vor putea însă să-și continue studiile de acasă, on-line, iar bursierii vor continua să-și primească bursele. „Am venit în Romînia în ianuarie, după terminarea cursurilor, când eu personal nu știam de existența virusului. Ulterior am fost anunțați că ni se interzice să ne întoarcem. Am păstrat însă legătura cu prietenii care au rămas acolo. Unii nu au ieșit de trei săptămâni din casă. Au fost anunțați să-și facă provizii, și-au făcut, dar nu sunt panicați de existența virusului”, povestește Paula Gherghina.

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine