(FOTO) Pelerinaj și Liturghie Arhierească în ziua Înălțării Sfintei Cruci, la Monumentul Eroilor bănățeni de pe Muntele Mic

Național 14.09.2021 0 comentarii

Astăzi, 14 septembrie, în ziua prăznuirii Înălțării Sfintei Cruci, sute de credincioși din mai multe părți ale țării au participat la cea de a XVI-a ediție a Pelerinajului organizat de Episcopia Caransebeșului  la Monumentul Eroilor bănățeni căzuți în lupta pentru făurirea Marii Uniri de la 1918. Un pelerinaj al biruinței și al recunoștinței, după cum aveau să îl numească reprezentanții Episcopiei, atunci când, în urmă cu câteva zile, lansau invitația de participare a credincioșilor la aceste Pelerinaj, dar și la Sfânta Liturghie Arhierească.

„Praznicul Înălțării Sfintei Cruci reprezintă un prilej potrivit de a mulțumi Domnului nostru Iisus Hristos pentru biruința pe care a adus-o creștinilor prin Sfânta Lui Cruce, dar și de cinstire a memoriei eroilor bănățeni căzuți în luptă pentru Marea Unire.”

„La munți, suflete, să ne înălțăm!”


 Încă de la primele ore ale dimineții, tinerii de toate vârstele care au ales să dea bun răspuns chemării de Înălțare a Crucii prin pelerinajul până la Muntele Mic, i-au întâmpinat pe cei trei Ierarhi care aveau să îi însoțească pe cărări de munte, până la aflarea Sfintei Cruci: Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocși din Ungaria și de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului. 

Pelerinajul? Mii de gânduri, mii de rugăciuni înălțate spre Cer cu fiecare pas făcut pe calea până la Crucea aflată la altitudinea de 1670 metri. O Cruce care  luminează, la propriu și la figurat, Muntele Mic de 17 ani, dar care duce mai departe lecția recunoștinței față de jertfa Eroilor căzuți în Primul Război Mondial primită de la Crucea din lemn ridicată în anul 1936 în același loc.

Acolo, la capătul drumului și mult mai aproape de Înaltul Cerului, cei trei Ierarhi, împreună cu un ales sobor de preoți și diaconi, au săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească, pentru ca mai apoi, să săvârșeacă o slujbă de pomenire a eroilor. Într-un firesc al zilei și spre plinirea tuturor celor dinainte săvârșite, a urmat depunerea de coronae și ceremonialul militar organizat și dăruit de Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal”. 

Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul - cuvânt de învățătură, în ziua Înălțării Sfintei Cruci, la Monumentul Eroilor de pe Muntele Mic

„Am urcat împreună în acest pelerinaj pentru a fi în jurul Sfintei Cruci și a cinsti pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care din dragoste desăvârșită față de oameni a acceptat să moară pe Cruce și să învize a treia zi. 

Aici la limita dintre Cer și pământ, la înălțimea pământului și la coborârea Cerului pe pământ, am înălțat rugăciuni pentru a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru darul vieții; am înălțat rugăciuni pentru eroii bănățeni și pentru Eroii neamului românesc care s-au jertfit pentru apărarea țării și a credinței; ne-am rugat pentru ca Dumnezeu să ne ierte păcatele din viața aceasta pământească, pentru a o putea dobândi pe cea cerească. Sunt 85 de ani de când a fost înălțată aici prima Cruce, întru pomenirea Eroilor bănățeni, iar de 16 ani cu binecuvântarea și participarea Preasfnțitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, se vine aici în pelerinaj, un pelerinaj care a devenit tradiție și care înseamnă dragoste, jertfă, credință în Fiul lui Dumnezeu. După cum am  văzut din cele două fragmente din Noul Testament, Evanghelia de la Ioan cap. 19, în care se pomenește momentul de dinainte, din timpul și după răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos, și un fragment din Epistola 1 către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, am putea să le concentrăm în trei cuvinte: Credință, Cruce și Dragoste

Noi, cei care credem în Hristos, prin credință Îl cunoaștem pe El și prin credință ne mântuim. Sf. Apostol Ioan, în încheierea pericopei evanghelice de astăzi spune: V-am spus acestea despre pătimirile, răstignirea, moartea și Învierea Mântuitorului Hristos ca voi să credeți că mărturia mea este adevărată și crezând viață să aveți. Credința este cea care ne ajută să-L cunoaștem pe Dumnezeu, să descoperim tainele lucrării lui Dumnezeu în lume prin Biserică și prin oameni, să înțelegem de ce Dumnezeu Tatăl L-a trimis pe Dumnezeu Fiul pe pământ. Având această credință, Împărăteasa Elena a mers să cerceteze lemnul Sfintei Cruci la Ierusalim și împreună cu Patriarhul Sfânt Macarie al Ierusalimului, au înălțat Sfânta Cruce în văzul tuturor, după ce au descoperit-o într-un chip minunat.

Credința în Crucea și Învierea Mântuitorului Iisus Hristos au făcut pe Eroii neamului să lupte pentru apărarea țării, a credinței ortodoxe, să lupte pentru libertatea și demnitatea neamului românesc. Iar noi, prin credință, am venit astăzi în locul acesta sfânt și minunat pentru a fi împreună cu Hristos la înălțime, pentru a ne detașa de grijile pe care le avem în viața de zi cu zi și a ne înălța ființa noastră către Dumnezeu. Așa după cum spune psalmistul: „La munți, suflete, să ne înălțăm”. 

Să ne ajute Dumnezeu, ca prin credința noastră, să fim la înălțimea chemării noastre, la înălțimea mărturisirii credinței în Iisus Hristos. 

Sfânta Cruce face legătura dintre pământ și cer. Sfânta Cruce este obiectul pe care S-a jertfit Mântuitorul Iisus Hristos, din smerenie, cu smerenie și din iubire față de neamul omenesc. Jertfa Sa de pe Cruce este însoțită de dragostea Sa smerită, nefiind o dragoste posesivă, ci o dragoste răbdătoare și smerită. Ne învață și pe noi să nu avem o drag... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine