(FOTO) PS Emilian, la târnosirea bisericii din Drăghia: „Această sfințire ne duce cu gândul la însemnătatea Casei lui Dumnezeu unde are loc împăcarea creștinului cu Sfânta Treime”

Frumoase sunt zilele în care comunitățile așează înaintea lui Dumnezeu, prin slujba târnosirii, cununa jertfei lor: o nouă biserică, un nou locaș de închinare. 

O astfel de zi, împodobită de frumusețe și bogăție duhovnicească, este astăzi. Și chiar dacă evenimentul nu a avut loc în Arhiepiscopia Aradului, prin prezența Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul în Tara Lăpușului, în Parohia Drăghia, la sfințirea bisericii cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, sărbătoare ne-a fost și nouă, arădenilor. O sărbătoare căreia i-a fost rânduit, spre slava lui Dumnezeu, un ales sobor de preoți și diaconi în fruntea căruia s-au aflat trei Ierarhi: Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului. 

Întâmpinați, așa cum credincioșii o știu și simt a face în ceas de sărbătoare, cu flori, bucurie și clopote ce chemau la Arhierească Liturghie, cei trei Ierarhi au târnosit biserica din Drăghia, la al cărei veșmânt a trudit vreme de 21 de ani Părintele Paroh Ioan Zubașcu împreună cu credincioșii și familia. O trudă despre care ne-a mărturisit că a fost „Nici dificilă, nici cu zâmbete, ci cu entuziasmul tinereții, toate spre Slava lui Dumnezeu, după cum zicem la fiecare Sfântă Liturghie: «Ale Tale dintru ale Tale, Ție Îți aducem de toate și pentru toate»”. Și așa cum stă bine unui Părinte gospodar, bisericii cu toate cele ale sale s-au adăugat un Altar de vară, o Casă socială, Casa parohială, lumânărarul, o troiță și, firesc, un monument pentru eroi, toate acestea regăsindu-se în distincția de Iconom Stavrofor acordată de Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, Preacucernicului Părinte Ioan Zubașcu „în semn de înaltă apreciere și prețuire pentru activitatea pastoral-misionară, edilitar-gospodărească și social-filantropică și pentru împodobirea bisericii cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Drăghia”.

O lucrare pentru care Ierarhii, prin cuvintele Înțeleptului Solomon, s-au rugat zicând: „Ascultă rugăciunea robului Tău, să-ți fie ochii Tăi deschiși ziua și noaptea spre locașul acesta, la acest loc pentru care Tu ai zis: „Numele Meu va fi acolo”. Să asculți strigarea și rugăciunea cu care robul Tău se va ruga în locul acesta ziua și noaptea... să asculți din locul șederii Tale cel din ceruri, să asculți și să miluiești”.

Despre milă/iertare și despre târnosirea bisericii din Drăghia ne-a vorbit și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, făcând legătura dintre Pilda datornicului nemilostiv și evenimentul din Țara Lăpușului și subliniind că „Această sfințire ne duce cu gândul la însemnătatea Casei lui Dumnezeu unde are loc împăcarea creștinului cu Sfânta Treime”.

Cuvântul Ierarhului

Iertarea ne dă puterea lui Dumnezeu, neiertarea ne face robi

„Pilda datornicului nemilostiv (Matei 18, 23-25), rostită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos și așezată de Sfânta Biserică spre a fi citită la Sfânta Liturghie din Duminica a XI-a după Rusalii, are semnificații foarte importante pentru comportamentul nostru creștin raportat la Dumnezeu și oameni.

În această pildă Domnul Hristos vorbește despre Împărăția cerurilor, Stăpânul ei, adică Dumnezeu și oamenii care sunt iertați pentru datoriile lor de către Creator, dar și despre oamenii care la rândul lor nu se iartă pentru datoriile ce le au unii față de alții. Atunci intervine judecata și dreptatea lui Dumnezeu.

Dumnezeu în marea Lui bunătate ne iartă păcatele, greșelile și datoriile ce le avem față de El, însă în același timp așteaptă ca și noi să iertăm greșelile altora. Cel care este iertat, iar la rândul lui nu iartă, este numit „slugă vicleană”.

Mântuitorul Iisus Hristos a rostit această pildă pentru noi. Noi suntem sluga cea rea și vicleană. Noi care, adeseori, cu o mână așteptăm, cerșetori la Dumnezeu: sănătate, daruri materiale și spirituale, împlinirea dorințelor și ambițiilor noastre, iar cu cealaltă mână „acuzăm, nu iertăm și pedepsim” pe aproapele nostru. Noi suntem cei care nu urmăm exemplu lui Dumnezeu, Care ne iartă la fiecare spovedanie, iar la rândul nostru nu iertăm sau nu trecem cu vederea pe cei ce ne greșesc.

Sfânta Evanghelie ne învață că iubirea milostivă a lui Dumnezeu precede dreptatea Lui. Valoarea iertării este foarte mare, de aceea Sfânta Biserică condiționează pe cei care doresc să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului Hristos, ca să ierte pe aproapele.

Desigur că iertarea cere o luptă interioară, smerenie, răstignirea dorințelor egoiste de răzbunare și renunțarea la tentația de a răspunde la răutate cu răutate. Rugăciunea „Tatăl nostru” ne răspunde la modul de a gândi răutăcios și neiertător: „Și ne iartă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”.

Trebuie să înțelegem că iertarea ne face asemenea cu Dumnezeu, iar neiertarea ne face robi. Neiertarea ucide, iertarea îndumnezeiește. Când Dumnezeu ne iartă înseamnă că ne ridică iarăși la înălțimea împărătească în care ne-a făcut, după chipul și asemănarea Sa, așa după cum spune și Sfântul Apostol Pavel: „Fiți buni între voi și milostivi, iertând unul altuia, precum și Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos” (Efeseni 4,32).

Astfel, cine știe să ierte, creează! Și invers: cine creează, nu ... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății