Stire 04.10.2024 ⋅ 0 comentarii
Un bărbat a evadat de sub escortă , din fața Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Azi, în jurul orei 12.45, polițiștii Centrului de Reținere și Arestare preventivă, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au desfășurat activități pentru escortarea a doi bărbați, privați de libertate, la Tribunalul Arad, în vederea prezentării în fața magistraților, pentru prelungirea măsurii arestării preventive.
În timp ce escorta debarca bărbații în cauză, la Tribunalul Arad, aceștia au fugit, unul dintre ei fiind prins imediat de polițiști.
Polițiștii continuă căutările celuilalt bărbat, de 42 de ani, din Macea. Au fost organizate mai multe filtre pentru depistarea acestuia.
Sursa: ARQ