George Enescu, Regina Elisabeta și o imagine la malul mării

Național 29.12.2019 0 comentarii

Pomenind-o pe Regina Elisabeta a României, prima noastră regină, gândul nu poate să nu se împletească armonios cu cel adoptat sufletește de Regină și care o considera a fi ”o reîncarnare a Sfintei Elisabeta”.  

George Enescu despre Carmen Sylva

Câteva fragmente din amintirile lui George Enescu despre Carmen Sylva, Regina Elisabeta a României, unele dintre   cele mai frumoase pagini scrise despre Regină până astăzi:

”Pentru mine, Carmen Sylva este o reîncarnare a Sfintei Elisabeta. … Astfel a fost şi Regina Elisabeta a României, care dăruia tot ce avea, despuindu-se de toate bunurile şi săvârşind toate mărinimiile.

Şi eu am beneficiat de această dărnicie şi bunătate. Printre altele, mi-a dăruit partitura autografă a mai multor compoziţii pentru orgă ale lui Jacob Frohberger, din epoca lui Johann Sebastian Bach. De asemenea, colecţia în şaizeci de volume a operei lui Johann Sebastian Bach, ce apărea treptat în vremea Carmen Sylvei şi la care Ea se abonase. Păstrez aceste lucrări în casa mea de la Dorohoi. De asemenea, scriitoarea mi-a dedicat cartea Ei ‘Soare şi Evanghelu’, adresând-o ‘copilului sufletesc’ al Ei, adică mie, cel prea nevrednic. Nu mai vorbesc de scrisorile ce le am de la Ea, adevărate călăuziri sufleteşti. Le bătea singură la maşină.

Regina m-a adoptat sufleteşte, când s-a înapoiat din Germania, în 1898, după o îndelungă absenţă. … Când m-am înapoiat în ţară, … mi s-au deschis porţile Palatului. Era în 1898. Regele Carol I binevoia să se intereseze de mine, ca de un om care munceşte temeinic, iar Carmen SyIva de producţia mea, în numele căreia m-a adoptat sufleteşte, socotindu-Se «cealaltă vice-mamă», pentru că ştia că prima îmi fusese Principesa Elena Alexandru Bibescu. …

In fiecare vară eram invitat la Castelul Peleş. Făceam muzică dimineţile de la 11 la 1, iar după-mesele de la 5 la 7. Pianistă şi organistă, Regina Elisabeta cânta împreună cu violoncelistul D. Dinicu, cu fratele acestuia violonistul G. Dinicu, cu violistul Loebel, cu Dall’Orso, violonist şi cântaret, şi cu mine. Cântam mai ales quartete şi în genere muzică de ansamblu. …

Uneori, în timp ce noi cântam, ea scria, citindu-ne apoi poeziile, poveştile şi cugetările. Muzica o inspira. Multe din poemele Ei le-am pus pe muzică. Uneori şi picta în salonul de muzică, dar de obicei lucra în atelier faimoasele-i Evanghelii, împodobite cu atâta devoţiune şi migală. M-a pictat şi pe mine, sub chipul unui înger, într-una din Evanghelii. Capetele le lua după cei din jurul Ei.

Carmen SyIva avea ceva genial într-însa. A fost o sfântă binefăcătoare. Dispreţuia pompa şi tot ce era practic şi interesat. Adevarată poetă, gânditoare, fiinţă de bine. Ce cumplit suferea când unii din oamenii în care Ea avea încredere îi înşelau buna credinţă şi generozitatea, nerăspunzând nădejdilor Ei. Au fost unii care au abuzat de gesturile-i desinteresate, Ea creatoarea atâtor opere de binefacere, prin care şi Vatra Luminoasă, unde se venea în ajutorul orbilor.

Regina Elisabeta judeca oamenii şi lumea după inima-i curată şi generoasă. Regele Carol I, care cunoştea realităţile, o făcea atentă despre turpitudinile omeneşti. In concepţia-i etică, Regina era o înfocată nietzscheeană. Credea în supra-om, atribuindu-i însă o bunătate crestină, care era a inimii Ei. Pentru mine, Ea a fost o prezenţă supraomenească, o fiinţă cu nimb, departată de oamenii obişnuiţi, revărsând numai lumină şi bunătate. …

Am şi acum de la Ea o fotografie, înfăţişănd-o în salonul de muzică de la Peleş, împreună cu noi, cei patru parteneri pentru interpretările de ansamblu, şi cu câteva persoane din societate, care ne ascultau concertele, fotografie întovărăşită de următoarele versuri, scrise cu mâna Ei:

”Ordella: he that reads me [when I am ashes] is my son in my wishes

 And those chast dames that keep my memory

Singing my early requiems are my daughters”

Aceste versuri de Beaumont şi Fletcher au fost alese de Regina poetă şi muziciană poate pentru că exprimau nepieritoarea legătură dintre oameni, prin artă şi veneraţie.” (George Enescu)

Darul de la malul mării

Septembrie rece și o nesperată plimbare la malul mării. Îți porți pașii și-ți lași, fără... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine