Stire 06.06.2022 ⋅ 0 comentarii
Comuna Hălmagiu este poarta de intrare dinspre Apuseni în județul Arad, dar în același timp este și o comună încărcată de istorie, pentru că Avram Iancu cobora deseori din Apuseni la Hălmagiu, nu numai cu treburi. El spunea că moții de pe Crișul Alb sunt oameni primitori și de aleasă omenie. Şi avea dreptate. Dar dincolo de acestea, comuna Hălmagiu este și foarte întinsă cu multe sate și cătune așezate pe văi sau dealuri.
Atestat la anul 1390 Hălmagiu era foarte cunoscut datorită renumitului târg de animale și tot aici era și o stație de poștalion în trecut, numită Hanul Birtu Mare. Cu o suprafață de 8.400 ha și compusă din 11 localități , respectiv Hălmagiu (reședință), Țărmure, Tisa, Cristești, Bodești, Bănești, Brusturi, Ionești, Leasa, Poienari și Leștioara, comuna este greu de administrat, însă noul primar, Gheorghe Dărău face eforturi mari, împreună cu aparatul administrativ să redea Hălmagiului farmecul și mândria de altă dată.
„Sunt multe de făcut în comună și trebuie să facem câte ceva în fiecare localitate, însă pas cu pas ne va ajuta Dumnezeu și le vom duce la bun sfârșit”, spunea primarul Ghe.Dărău, care a candidat de primar din dorința de a face lucruri frumoase pentru semeni și pentru întreaga comună.
„Avem câteva obiective pe care le-am finalizat, acum avem un pod în construcţie la Hălmagiu, în câteva zile vor începe lucrările de reabilitare la căminul cultural din Țărmure, iar pentru viitorul apropiat avem depuse la Guvern pentru finanțare zece proiecte. E mult sau e puțin, vom vedea, dar deocamdată așteptăm Guvernul să se dea drumul la finanțări.
Am reabilitat câteva clădiri din localitatea Hălmagiu, respectiv trei clădiri care erau degradate la exterior fiind chiar pe centru din Hălmagiu. Una din clădiri a fost în trecut internat școlar, iar momentan va rămâne în conservare, apoi clădirea fostei Bănci Agricole și a treia este clădirea fostelor birouri ale Întreprinderii Miniere, pe care momentan le-am renovat pe exterior, cu bani de la bugetul local. Avem în execuție un pod nou peste vale la Hălmagiu, cu bani de la Guvernul României pe situații de urgență, în valoare de un milion lei, iar acum se lucrează la pilonii de susținere.
De asemenea am construit un drum pietruit care va face legătura între piața Hălmagiu și drumul național, cu ramificație spre cimitir. Acest drum este un proiect extrem de benefic pentru noi din două motive. Primul, este faptul că cei care vin de la Brusturi, Leasa și toate satele situate spre Vârfuri, sau spre Nord-Vest de Hălmagiu vor intra pe drumul pietruit și vor ajunge ușor la piața din Hălmagiu. Dar cel mai important lucru este faptul că în cazul unui deces nu mai suntem expuși accidentelor de pe drumul național, având acum un drum lateral.
Avem un proiect mare pe apă și canalizare la Brusturi, care este început, avem rețeaua finalizată, mai trebuie instalat un rezervor pentru stocarea apei care se va monta la Brusturi, momentan așteptăm câteva avize, după care vom relua lucrările.
Un alt proiect este realizarea unei capele mortuare la Hălmagiu, unde momentan suntem în stadiu de finalizare a C.F.-ului, construcția se va realiza cu finanțare de la bugetul local și ajutor de la Consiliul Județean. Așa cum am amintit mai sus, am finalizat prin pietruire drumul de legătură între viitoarea capelă și cimitirul din Hălmagiu, urmând ca odată finalizat și podul să putem folosi și acest drum, iar atunci când vom putea obține finanțare să asfaltăm și acest drum.
Tot la Hălmagiu avem un proiect pentru modernizarea terenului de sport, respectiv vom amenaja un teren sintetic cu lumină nocturnă în curtea liceului. Sunt copiii noștrii și trebuie să beneficieze de condiții bune, fie că sunt la ore sau pe teren la orele de sport. Momentan suntem în stadiul de proiectare, iar finanțarea se va face de la bugetul local.
Un alt proiect vizează modernizarea străzilor din Hălmagiu, respectiv străzile Primăriei, Cingăneasca și Avram Iancu , unde se vor construi trotuare.
Alt proiect este pentru asfaltarea unui drum la Bodești, respectiv D.C. 43 Bodești, cu o lungime de aproximativ un km începând cu intrarea în sat. Aici avem proiectul tehnic de execuție și caietul de sarcini, urmează licitația și începerea lucrărilor. Același lucru, dar pe un alt proiect, este asfaltarea cătunului Tulești, sat Brusturi, astfel încât să asigurăm modernizarea și accesul la fiecare locuință din comună. Ambele proiecte sunt cu finanțare de la bugetul local.
Un alt proiect este rebilitarea căminului cultural din localitatea Țărmure și Ionești, unde avem încheiate contracte de execuție, avem deja aduse materialele, urmând să înceapă lucrările. Urmează să începem amenajarea și înfrumusețarea spațiului verde de pe centrul din Hălmagiu, prin montarea de băncuțe, amenajări peisagistice și plantări de arbori ornamentali la toamnă.
Eficientizarea energetică a clădirii sediului de Primărie și instalarea unei stații de încărcare electrică auto în fața Primăriei este un alt proiect prin P.N.R.R.
Comuna Hălmagiu continuă însă să se dezvolte și prin depunerea mai multor proiecte de infrastructură pe diferite surse de finanțare. Pentru atingerea acestor obiective am pregătit din timp, încă din anul 2021 un număr de 10 proiecte propuse spre finanțare prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny» , prin Compania Națională de Investiții și Ministerul Mediului. Proiectele de infrastructura rutieră depuse prin Programul Anghel Saligny sunt în valoare de: 49.325.216,26 lei (9.86 milioane euro). Aici avem «REABILITARE TOTALĂ SI DOTARE CĂMIN CULTURAL»; «MODERNIZARE, AMENAJARE ȘI DOTARE PIAȚĂ AGROALIMENTARĂ»; «REABILITARE ȘI DOTARE DISPENSAR UMAN»; «CONSTRUIRE BAZĂ SPORTIVĂ ÎN COMUNA HĂLMAGIU», adică o sală de sport; «DOTAREA SERVICIULUI PUBLIC DE EDUCAȚIE CU ECHIPAMENTE IT» – valoarea proiectului fiind de 429,968,34 LEI; «MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC», prin programul «Creșterea eficienței energetice infrastructurii de iluminat public” – valoarea proiectului fiind de 470.000 lei; «ASFALTARE ȘI MODERNIZARE DC - 44 HĂLMAGIU -CRISTEȘTI, ÎN COMUNA HĂLMAGIU», cu o lungime de 7,4 km – prin Programul National de Investitii «Anghel Saligny» – valoarea proiectului fiind de 13.250.104,38 lei; «ASFALTARE ȘI MODERNIZARE DRUMURI DE INTERES LOCAL», cu o lungime de 7 KM – prin Programul National de Investitii «Anghel Saligny» – valoarea proiectului fiind de 11.493.831,55 lei; «MODERNIZARE DRUM COMUNAL DC-43 ȘI STRĂZI RURALE ÎN SATUL BODEȘTI», proiect depus prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny» – valoarea proiectului fiind de 14.962.221,22 lei; MODERNIZARE DC-50B ȘI STRĂZI AFERENTE DIN LOCALITATEA LEASA» – proiect depus prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny» – valoarea proiectului fiind de 9.619.059,11 LEI.
Sunt proiecte care odată finanțate vor duce la modernizarea comunei noastre, de aceea ne luptăm să obținem finanțări pentru fiecare proiect, pentru că numai din bugetul local nu putem face astfel de investiții, deși după cum ați văzut, am încercat ca în acest timp să realizăm câte ceva și din buget local, atât cât ne putem permite. Așteptăm însă cu nerăbdare să se deschidă liniile de finanțare astfel încât să putem începe lucrările la proiecte. Îmi doresc ca primar să pot asfalta fiecare străduță din comună până la ultima casă, astfel încât acești oameni să poată beneficia de condiții mai bune de trai, îmi doresc pentru copiii din școlile noastre cele mai bune condiții de învățământ și totodată îmi doresc ca întreaga comună Hălmagiu să fie una curată și modernă, în care fiecare dintre noi să ne găsim acel trai liniștit de care avem atâta nevoie”, a declarat primarul Gheorghe Dărău.