Happy Race - 2019

Local 16.12.2019 0 comentarii

Ca în fiecare an concursul de alergare HAPPY RACE a fost organizat și acum de către Asociația CITY GUIDE și Asociația CENTRUL de EXCELENȚĂ și a fost susținut de către Primărie prin Centrul Municipal de Cultură Arad, desfășurându-se pe traseele deja devenite tradiționale. 

Concursul a avut probe atât probe atât pentru profesioniști, cât și pentru amatori, ba chiar și pentru copii, cu elementara condiție ca cei din urmă să fie însoțiți de către un părinte.

Startul începerii întrecerii s-a dat duminică, 15 ianuarie, ora 14,00, în Parcul Mihai Eminescu și tot aici a fost stabilită și linia de sosire la lele patru probe.

Și, tot ca în fiecare an, se cuvine evidențiat meritul voluntarilor implicați în buna desfășurare a evenimentului, cât și prestația de excepție a prezentatorului Cătălin Lăpușcă, a cărui vervă i-a entuziasmat deopotrivă pe spectatori și participanți.

”Ca în fiecare an respectăm iubitorii de alergat și am organizat HAPPY RACE, o cursă de bucurie și, bineînțeles, de alergare și avem mai multe probe: IRON, de 10 km, avem proba HARD, de 6 km, avem celebra probă SANTA RACE, crosul Moșilor de Crăciun, care este de 2 km și o probă pentru familii (părinte, copil) ELF FAMILY. Desigur toate acestea sunt sub umbrela HAPPY RACE, fiind însoțite de premii, stare de bunăvoie, bucurie, veselie, cadouri și ne pregătim cu toții de sfintele sărbători ale Crăciunului și, desigur, de Anul Nou!”

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine