Harta oraşelor carantinate din România se extinde. Alba Iulia şi alte patru oraşe, sub restricţii dure!

Stire 17.11.2020 0 comentarii


Măsuri de urgență după explozia numărului de infectări cu noul coronavirus. Orașele Alba Iulia, Sebeș, Blaj, Cugir și Abrud au intrat în carantină din cauza numărului mare de persoane infectate. Și Sibiul este de luni în carantină, iar Clujul și Constanța au o rată de infectare tot mai mare.

Astfel, harta oraşelor carantinate din România se extinde. Alba Iulia a ajuns la o rată a infectărilor de peste 10 la mia de locuitori.

Astfel, în interiorul localității, circulația este permisă doar între orele 06.00 și 22.00, în interes profesional, pentru asigurarea bunurilor de strictă necesitate, a asistenței medicale care nu suportă amânare, pentru donarea de sânge, îngrijirea copiilor, a vârstnicilor sau a bolnavilor.

Cei în vârstă de peste 65 de ani pot merge la cumparaturi numai în intervalul intre orele 10-13.

De altfel va fi strict interzisă intrarea / ieșirea din zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene, comunale și forestiere. Vor fi închise numeroase activități economice, mai puțin agenții economici care comercializează produse alimentare, farmacii, curățătorii, magazinele care comercializează hrană pentru animalele de companie precum și cele care comercializează produse alimentare, băuturi alcoolice și nealcoolice, în sistem livrare la domiciliu.

Măsura va fi în vigoare timp de 14 zile.

Pe lângă Alba Iulia, alte cinci localități din județ se închid: Cugir, Sebeș, Abrud, Blaj și Ciugud. România a înregistrat luni noi recorduri în criza COVID, numărul pacienților internați la ATI a ajuns la 1.187, iar rata de pozitivare a atins aproape 44 la sută. Incidenţe mari sunt şi în județul Sibiu, care a ajuns la 8,83 la mia de locuitori, în timp ce în Capitala este de 5,6 la mie.

Municipiul Sibiu a intrat în carantină luni dimineață. Intrările și ieșirile din oraș au fost blocate de filtrele de poliție. Aceştia opresc toate maşinile și sunt lăsați să plece mai departe doar șoferii care au declarație pe propria răspundere, pe care este trecut un motiv întemeiat de deplasare.

Măsura carantinării s-a luat pentru municipiul Sibiu, oraşele Cisnădie şi Tălmaciu şi comuna Şelimbăr, din cauză că judeţul Sibiu înregistrează în continuare cea mai mare rată de infectare cu SARS-CoV-2 din România, de 8,32 la mia de locuitori, potrivit raportării transmise, duminică, de Grupul de Comunicare Strategică.

Mall-urile și magazinele se vor închide de la ora 20:00, în loc de 21.00. Terasele vor fi închise pe durata carantinei. Magazinele vor putea avea în ele maxim o persoană la 8 metri pătrați, respectând toate regulile de sănătate publică. Activitățile religioase se vor desfășura în spații deschise pe durata carantinei.

Sursa: romaniatv.net


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine