Hohote și lacrimi… de râs la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad

Stire 23.06.2022 0 comentarii


La finalul stagiunii, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, se lasă cu... râs. Și asta, garantat 100%. Ultima producție din acest sezon teatral este una pe cât de specială, pe atât de provocatoare. „Zise el, zise ea”, o comedie IMPRObabilă, avându-l ca antrenor (nu regizor) pe actorul Dragoș Muscalu, ajunge pentru prima oară în fața publicului, pe scena mare a Teatrului Clasic, în 25 iunie (avanpremiera) și în 26 iunie (premiera). Ambele reprezentații sunt programate la ora 19.00.  

„Zise el, zise ea” e un spectacol de improvizație. Atenție! Improvizație, nu stand-up! Diferența este esențială. Improvizația e o formă de teatru, stand-up-ul e o formă de enterteiment. Diferența dintre cele două este una colosală. La stand-up ești singur pe scenă, ai textul scris de acasă. La impro - ai tot timpul cel puțin un partener de scenă și totul se creează pe loc: situații, text... totul. La stand-up știi ce vei spune, la impro – descoperi și tu, împreună cu publicul... atunci... pe loc.” – spune Dragoș Muscalu 

S-au lăsat antrenați și provocați într-un spectacol care se anunță de cursă lungă și cu aplauze multe, actorii: Carmen Butariu, Florin Covalciuc, Robert Pavicsits, Cosmin Blaga, Alina Vasiljević, Angela Petrean Varjasi și Calița Nantu. Lor li se alătură și doi improvizatori muzicali: Alex Popa și Paul Tonca.  

„Ceea ce am făcut eu la Arad e... antrenament, nu regie. Situația într-un  spectacol de improvizație este foarte similară cu sportul. Te pregătești pentru diferite împrejurări pentru că nu știi ce vei găsi în teren. Antrenezi diferite contexte, diferite personaje și la un moment dat, de la public, va veni ceva. Posibil să fie fix ceva ce ai făcut la repetiție. Și atunci, orgoliul tău artistic te va provoca să nu te repeți și vei pune acel personaj în alt context,  în altă situație, în alți parametri. La fel de posibil este însă, să fie ceva cu totul nou și atunci intervine spontaneitatea. Și aceasta ține însă, tot de un tip de exercițiu.” – declară Dragoș Muscalu 

Echipa spectacolului este completată inspirat de : Lucian Moga (light design), Cosmin Lupan (sunet), Cosmin Blaga (regie tehnică), Alex Dancu și Sergiu Poenar (operatori lumini), Krisztina Mezei (cabinieră), Ion Stan (șef producție), Carmen Ispas (impresariat artistic) și Laurian Popa (grafică afiș). Scenografia este semnată neconvențional și... felin J de Klaus și Gusti.  

Următoarea reprezentație a spectacolul „Zise el, zise ea” este programată în 30 iunie, tot de la 7 seara.


 

fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine