Stire 06.07.2022 ⋅ 0 comentarii
Un hoţ din Timişoara, venit „cu treburi” la Arad, a fost prins ieri de Poliţia Locală pe strada Preparandiei. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, numitul G.E.F, în vârstă de 21 ani, a fost semnalat tot ieri de Poliția Română, ca autor al unui furt dintr-un imobil, săvârșit în municipiul Arad, în data de 30.06.2022.
„În doar patru ore, polițiștii locali din cadrul BOPI au reușit să dea de urma celui în cauză pe strada Preparandiei, predându-l colegilor de la Poliția Municipiului Arad, care îl vor prezenta procurorului.
Biroul de Ordine Publică și Intervenție din cadrul DGPL acționează non-stop pe raza municipiului Arad, cu 2-3 patrule ce sunt implicate în acțiuni de prevenție și sancționare a contravențiilor de competența poliției locale ce survin în zonele aglomerate ori problematice din municipiu (Tarafului, Mărului, Boul Roșu, Drăgășani etc.). De la începutul acestui an, structura în cauză a desfășurat zeci de acțiuni comune cu Poliția Română, Jandarmeria Română, Direcția de Asistență Socială, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului în cadrul misiunilor sau proiectelor inițiate de acestea ori de Poliția Locală.
În paralel BOPI asigură desfășurarea în siguranță, ziua și noaptea, a activităților de evacuare și demolare a așezărilor și amenajărilor ilegale realizate în oraș, în ultimele 3 decenii, de sutele de persoane sosite în căutarea unor forme de subzistență din alte zone ale țării și chiar din afara României. Exemplificative în acest sens sunt acțiunile sistematice care conduc la eliberarea zonei Mărului. Într-o etapă ulterioară care se face simțită deja prin intensificarea patrulelor și intervențiilor de pe strada Tarafului, se are în vedere eliberarea și a acestei zone de prezența unor elemente turbulente provenite din afara comunității, precum și curățarea domeniului public.
În prima jumătate a anului 2022, biroului i-au fost repartizate peste 1500 de sesizări telefonice transmise de cetățeni. Acestea, la care se adaugă activitățile de autosesizare realizate de personalul BOPI, au condus la întocmirea a peste 2500 de procese verbale, cele mai multe pentru contravenții privind ordinea și liniștea publică (în ierarhia incidenței urmând actele ilicite din domeniul protecției mediului și ocuparea nelegitimă a locurilor de parcare contractate de arădeni de la societatea RECONS)”, susţin reprezentanţii Poliţiei Locale.