Local 25.11.2021 ⋅ 0 comentarii
IKEA a anunțat astăzi, în cadrul unei ceremonii hibride, demararea lucrărilor de construcție a
noului său magazin IKEA Timișoara, situat în Dumbrăvița, prin care compania își propune să
aducă modul de viață IKEA mai aproape de oamenii din zona de vest a României. La
ceremonie au participat atât reprezentanți ai autorităților locale, Horia Bugarin (primarul
comunei Dumbrăvița), Alin Nica (președintele Consiliului Județean Timiș) și Dominic Fritz
(primarul municipiului Timișoara), cât și lideri IKEA, Ekaterina Egorova (CEO, IKEA Europa de
Sud-Est) și Nicoletta Muscinelli (Market Manager Timișoara, IKEA România).
Retailerul suedez va investi în noul magazin aproximativ 60 de milioane de euro, aceasta fiind a treia
investiție semnificativă a IKEA în România. Pe lângă locurile de muncă prevăzute pentru faza de
construcție, la deschiderea noului magazin se vor alătura familiei IKEA aproximativ 250 de angajați.
Viitorul magazin de aproximativ 26.000 metri pătrați, cu 780 de locuri de parcare, va fi amplasat la
intersecția dintre Drumul Național și Calea Aradului, și va oferi o gamă variată de produse de mobilier
pentru casă, numeroase spații inspiraționale pentru amenajări interioare, un restaurant cu specialități
suedeze, o zonă de cafenea și un loc de joacă pentru copii.
„România este una dintre principalele noastre piețe de dezvoltare, iar după succesul pe care l-am
avut cu cele două magazine din București, extinderea aceasta a fost una firească. Am ales Timișoara
pentru că dorim să aducem ceea ce noi numim inspirația și modul de viață IKEA mai aproape de
partea de vest a țării, având la îndemână sprijinul autorităților locale și toate resursele interne
necesare”, a declarat Ekaterina Egorova, CEO, IKEA Europa de Sud-Est.
Nicoletta Muscinelli, Market Manager, IKEA Timișoara, a precizat că IKEA își va concentra eforturile
pentru a oferi clienților o experiență unică, îmbinând activitatea din magazin cu cea de comerț
electronic. „Noul magazin IKEA va oferi mai multă inspirație și o gamă variată de produse de mobilier
pentru casă, cu un design deosebit și de înaltă calitate, la prețuri accesibile, pentru mulți timișoreni și
locuitori ai județelor învecinate.” Dna. Muscinelli a subliniat că IKEA Timișoara va implementa
standarde de construcție și principii operaționale de afaceri inovatoare și sustenabile, și că își dorește
să arate că o viață sănătoasă și sustenabilă poate fi accesibilă, atractivă și la îndemână pentru mulți
oameni.
Mai mult, cutia albastră va urmări cerințele de certificare de clădire sustenabilă, conform criteriilor
BREEAM. De asemenea, va folosi energie regenerabilă, va fi echipată cu panouri fotovoltaice pe
acoperișul magazinului și va utiliza, pentru consumul de energie, o centrală geotermală, pentru
încălzirea și răcirea clădirii. În plus, în timpul construcției se vor lua măsuri ecologice speciale în
materie de sortare și eliminare a deșeurilor, precum și de protecție împotriva prafului, pentru a evita
orice neplăceri pentru comunitățile învecinate. Obiectivul pentru acest nou magazin este de a recicla
minimum 85% din deșeurile generate, din care 100% din deșeurile alimentare care provin de la
Restaurantul și Bistroul IKEA, acestea urmând să fie transformate în compost.