Ilie Cheșa este noul viceprimar al Aradului

Politic 01.11.2021 0 comentarii

Cel de-al doilea viceprimar al municipiului Arad a fost ales astăzi, prin vot secret, în cadrul ședinței Consiliului Local Municipal. Consilierul Ilie Cheșa (PSD) a fost ales viceprimar cu 12 voturi pentru, dealtfel și minimum de voturi necesare pentru a ajunge în această funcție. Cealaltă propunere la votul de astăzi a fost Cristian Galea, consilier PMP. 

Totodată, viceprimarul Lazăr Faur a fost ales ca înlocuitor al primarului Călin Bibarț în cazul în care acesta lipsește. 

Este după un an de zile dacă socotim de la 27 septembrie când au fost alegerile și cât au durat procedurile. Sunt om de administrație, sper să nu fie un vot pentru un om ci să fie pentru o majoritate care să ducă proiectele Aradului. De un an de zile s-a încercat matematic, după cum știți trebuiesc minim 12 voturi din cele 23, era cu USR-ul, nu s-a dorit de nicio parte, apoi cu UDMR-ul dar erau doar 11 voturi, s-a ajuns la un compromis politic. Sper să nu rămână doar politic pe mine mă interesează din punct de vedere administrativ pentru Arad și arădeni, mă interesează să avem bani pentru căldură, ca marile proiecte ale orașului să meargă înainte și să nu ne mai consumăm timp și energie așa cum vedeți și în ședință. Ați văzut că și azi o parte din consilieri s-au abținut de la proiecte pe Saligny. Eu ca primar ales al arădenilor, mă interesează proiectele orașului și ale oamenilor, dincolo de toate rivalitățile politice, pe care le vedem de la București și le-am simțit un an de zile și aici. Sper să avem un pas înainte și din acest punct de vedere. 

Mă interesează ca proiectele să fie aprobate și implementate pentru ca oamenii să vadă că acest consiliu și funcționează, nu doar stau și se ceartă. Știți că primarul nu are vot, are drept de inițiativă și sunt spectator la certurile politice dintre diferiți consilieri din diferite arii politice”, a afirmat primarul Aradului, Călin Bibarț. 

Discuții în contradictoriu au fost și pe tema unuia dintre voturile nule, pentru că unul dintre consilierii USR-PLUS și-a fotografiat buletinul de vot și l-a postat pe Facebook. 

fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine