În contextul crizei magistraților, instanțele arădene funcționează la cote de avarie

Stire 16.02.2024 0 comentarii


Cea mai „ocupată” secție a Tribunalului Arad a fost Secția de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, urmată de Secția Penală. Judecătorii arădeni spun că peste criza de personal din justiție s-a suprapus și un volum de dosare mărit față de anii trecuți, astfel că a fost un an 2023 plin de provocări pentru cei ce activează în acest domeniu. De remarcat, Tribunalul Arad a fost considerat, potrivit indicatorilor de eficiență, o instanță cu activitate de nivel „satisfăcător” iar Judecătoria Arad e considerată „foarte eficientă”, potrivit evaluării anuale conform indicatorilor de eficiență, printre care amintim rata de soluționare (ca raport între cele intrate și soluționate), vechimea dosarelor în stoc, ponderea dosarelor închise, durata de soluționare și documente redactate peste termen. Cu toate acestea, Judecătoriei Gurahonț i-a fost delegat un alt judecător din cadrul Tribunalului Arad, pentru că funcționa cu un singur judecător, deservind o zonă de mii de locuitori.

În anul 2023, pe rolul Tribunalului Arad și al celor 5 judecătorii arondate a fost înregistrat un număr total de 56.831 dosare - cauze noi și stoc, din care 46.897 dosare la cele 5 judecătorii și 9.934 dosare la tribunal. Soluționarea dosarelor a fost asigurată de 82 de judecători și 190 de grefieri, asistenți judiciari, agenți procedurali, aprozi, funcționari publici, şi personalul contractual angajat al instanțelor.

Din acestea, un număr de 47.984 dosare reprezintă cauze noi înregistrate în anul 2023, din care 40.002 dosare la cele 5 judecătorii și 7.982 dosare la tribunal, diferența de 8.847 dosare reprezentând stocul preluat din anii anteriori.

Pe instanțe situația se prezintă astfel:

- Judecătoria Arad                    -  29.200 dosare din care 24.975 cauze noi şi 4.225 stoc;

- Judecătoria Chișineu-Criș      -    6.001 dosare din care 5.027 cauze noi şi 974 stoc;

- Judecătoria Gurahonț             -    2.736 dosare din care 2.359 cauze noi şi 377 stoc;

- Judecătoria Ineu                     -    4.722 dosare din care 4.140 cauze noi şi 582 stoc;

- Judecătoria Lipova                 -    4.238 dosare din care 3.501 cauze noi şi 737 stoc;

- Tribunalul Arad                       -   9.934 dosare din care 7.982 cauze noi şi 1.952.

Din volumul total de dosar al Tribunalului Arad,  5567 sunt dosare de fond, iar din acestea 4150 nou intrate, 3084 sunt dosare în apel, din care 2614 nou intrate, 711 dosare în recurs din care 675 nou intrate și 572 contestații în materie penală din care 543 nou intrate.

În anul 2023 volumul total de activitate al instanţelor din judeţ a crescut faţă de anul precedent cu un procent de 20,29%, (9.587 dosare în plus de soluţionat). Raportat strict la cauzele nou intrate creşterea este de 21,58%  fiind înregistrate cu 8.517 dosare noi mai multe decât în anul 2022.

În medie, la nivelul judeţului, fiecărui judecător i-a revenit pentru soluționare un număr de 1.018,9 dosare, cea mai mare încărcătură fiind înregistrată la Judecătoria Chişineu Criş – 2.727,7 dosare/judecător și cea mai scăzută la Tribunalul Arad – 642,8 dosare/judecător.

Din totalul cauzelor, au fost soluționate 44.495 dosare, din care 37.252 la cele 5 judecătorii și 7.243 dosare la tribunal, ceea ce înseamnă o rată de soluţionare de 92,70%.

Din numărul total al dosarelor înregistrate la tribunal și la cele 5 judecătorii, la data de 31.12.2023 au rămas pe rol un număr de 12.336 dosare, adică 21,70% din cele cu care au fost sesizate instanţele, din care 9645 dosare la cele 5 judecătorii și 2691 dosare la tribunal, iar din acestea din urmă 460 de dosare sunt în materia falimentului.

Din stocul prezentat au acumulat vechime de peste 1 an și 5 luni pe rol, un număr de 424 dosare, din care 217 dosare la cele 5 judecătorii și 207 dosare la tribunal.

În ce privește cele 207 dosare (vechi) de pe rolul Tribunalului Arad, un număr de 144 dosare sunt în materia falimentului, ceea ce reprezintă un procent de 69,56 % din totalul cauzelor vechi, 60 dosare în materii non-penale şi 3 dosare în material penală.

Marea majoritate a acestor dosare (170) se găsesc pe rolul Secției a II-a civilă și reprezintă dosare de insolvență deschise în perioada vechilor proceduri care nu puneau la dispoziția judecătorului mijloace adecvate în vederea urgentării soluționării cauzelor.

Pentru soluționarea dosarelor au fost necesare, în materie penală, în medie 2,2 luni de la înregistrare, iar în materiile non-penale, în medie, 2,8 luni de la înregistrare. Pentru motivarea hotărârilor pronunțate, în medie, în toate materiile, a fost nevoie de un număr de 30,09 zile, ceea ce corespunde termenului procedural recomandat de 30 de zile.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine