Incendiu de vegetație uscată extins la autoturisme, cu posibilitate de propagare la o locuință, în localitatea Sânpaul

Stire 08.08.2022 0 comentarii


Au intervenit forțe și mijloace ale Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și un echipaj SMURD, încadrate cu 10 subofițeri, 4 soldati si 1 ofițer.
În sprijin a venit și SVSU Șofronea.

La ajungerea forțelor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări de fum, la un depozit în care se aflau un autoturism și doua remorci, amplasat în curtea unei case.

Intervenția promptă a forțelor a făcut ca incendiul sa fie localizat în limitele găsite, salvând astfel casa.

Au ars: un autoturism, o remorcă și vegetația uscată pe o suprafață de aproximativ 200 mp.

De asemena, la fața locului s-au deplasat și inspectorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, pentru a verifica dacă măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor au fost respectate.

În urma incendiului s-a efectuat o verificare la proprietatea persoanei păgubite și s-a constatat:
"În urma lucrărilor de reparații (tăierea cu flexul a unor materiale metalice, s-a generat o scânteie care a aprins un panou sandwich, vegetația uscată și materialele combustibile aflate în proximitatea zonei în care s-au efectuat lucrările menționate anterior.
Astfel, folosirea uneltelor care pot produce scântei în timpul funcționării în locuri cu pericol de incendiu, este interzisă, iar persoana responsabilă a fost sancționată contravențional cu o amendă în valoare de 1000 RON conform articolului 1, punctul 2, litera g. din HGR 537/2007."

Vă rugăm și, totodată, facem apel la responsabilitate din partea fiecărui cetățean de a înceta să folosească focul deschis pentru igienizarea terenurilor agricole ori pentru a distruge resturile menajere din apropierea locuințelor!

Curățarea terenurilor prin incendiere este INTERZISA și se pedepsește conform legislației în vigoare.

Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Vasile Goldiș” Arad, vor efectua și în următoarea perioadă activități de informare preventivă și control pentru a verifica modul în care sunt respectate măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor.


 

fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine