”Între Chin și Amin”, premiat la unul dintre cele mai importante festivaluri de film din lume

Național 07.06.2020 0 comentarii

Filmul ”Între chin și amin” a fost premiat la unul dintre cele   importante festivaluri din lume: The Accolade Global Competition.

Un premiu care ne bucură, dar cu siguranță nu ne surprinde. Asta pentru că indiferent cât de multe premii ar primi, oricât de mult ar fi apreciat, oricât de mult ar fascina, cutremura, surprinde sau durea, filmul regizat de Toma Enache strălucește prin el însuși. Nu este un film ușor de văzut… și nici n-ar avea cum să fie astfel prin tema abordată. Este filmul care, așa cum spuneam după ce l-am văzut într-un final de octombrie al anului trecut, te transformă din spectator în martor. Este un film reper, un film pe care orice român ar trebui să îl vadă pentru că ”Ziua de mâine nu poate exista fără memorie, după cum spunea Regele Mihai… ori ”Între Chin și Amin” tocmai asta este: bucata de memorie care ne va permite să avem o zi de mâine, iar asta îl face unic. 

Juriul The Accolade Global Competition a decis să acorde peliculei regizate de Toma Enache premiul de excelență pentru cea mai bună regie, dar și o distincție specială de excelență pentru întregul film.

”Revistele de specialitate încadrează The Accolade Global Film Competition printre cele mai importante 25 de festivaluri de profil din lume. Festivalul este unic în industrie, pentru că atrage atât companii puternice de producție din lume, cât și producători talentați tineri din întreaga lume”, se arată în comunicatul de presă transmis de regizorul Toma Enache.

Festivalul a debutat în 2003, iar o parte dintre cei premiați aici au fost apoi recompensați cu premii Oscar, Emmy și Telly.

Filmul Între chin și amin, care aduce în atenția publicului ororile din temnițele comuniste, din timpul Experimentului Pitești, poate fi vizionat, de la începutul lunii iunie, și pe Netflix, intrând rapid în rândul... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine