Stire 09.12.2022 ⋅ 0 comentarii
Preşedintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a participat astăzi la Consiliul Naţional al Rectorilor, eveniment organizat la Arad, de Universitatea „Aurel Vlaicu”.
În discursul său, preşedintele Cionca a mulțumit public rectorilor din România că au agreat organizarea Consiliului Național al Rectorilor la Arad, „că putem da astfel greutate aniversărilor importante ale școlii arădene, pe care le marcăm anul acesta, printre care 200 de ani de învăţământ teologic în Arad”.
Iustin Cionca a precizat că zilele trecute, oaspetele Aradului a fost președintele Consiliului Național al Rectorilor din Republica Moldova și vizita sa a generat mai multe proiecte de colaborare, ceea ce avem încredere că se va întâmpla și acum.
„Consiliul Județean este un partener al învățământului superior arădean. Mai mult de jumătate dintre angajații noștri sunt absolvenți ai celor două universități arădene, iar pentru multe dintre familiile arădene faptul că tinerii absolvenți de liceu au posibilitatea să rămână la Arad și să se specializeze aici, reprezintă un mare avantaj. De aceea, Consiliul Județean se raportează la cele două universități ca la motoarele principale ale dezvoltării Aradului. Trăim într-o regiune despre care se spune că este privilegiată datorită poziției sale geografice. Eu cred, însă, că este privilegiată datorită centrelor universitare puternice care funcționează în vestul țării și care au reușit să construiască specializări de categoria întâia în ierarhia universitară. De aceea, eu consider firească preocuparea administrației față de baza materială a mediului universitar, parteneriatele, lobby-ul pe care administrația o face pentru universitățile comunității sale. Consider oportună și stimulantă competiția dintre universitățile din țară, în cercetare și predare, fiindcă această concurență crește calitatea actului educațional și a absolventului, în general. Ca președinte al Consiliului Județean Arad, eu mă declar mândru de învățământul superior arădean! Nu spun că nu este perfectibil, nu spun că este infailibil, dar existența sa este una dintre realizările importante ale Aradului post-revoluționar și a reușit să schimbe profilul comunității locale, aducându-i un plus de valoare și crescându-i competitivitatea”, a declarat Iustin Cionca.
Sursa: ARQ