Stire 01.10.2024 ⋅ 0 comentarii
Un adolescent de 18 ani a bătut crunt un minor în timp ce se aflau într-o frizerie de pe strada Lucian Blaga.
Prin ordonanța procurorului, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul C. C. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violenţe şi tâlhărie calificată.
În data de 26.09.2024, în jurul orei 07:30, inculpatul C. C. A. (în vârstă de 18 ani), în timp ce se afla împreună cu inculpatul minor F. A.N. în incinta unui salon de frizerie de pe strada Lucian Blaga din Arad, a exercitat asupra persoanei vătămate minore O. A.I. acte de violenţă fizică, provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 7-9 zile de îngrijiri medicale. Ulterior, inculpatul C. C.A. a amenințat aceeași persoană vătămată minoră cu exercitarea în continuare a altor acte de violență, având asupra sa un obiect cu caracteristicile tehnice ale unui pistol, și i-a sustras acesteia geaca cu care era îmbrăcată.
Aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de loviri sau alte violenţe şi tâlhărie calificată.
În data de 01.10.2024, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad a dispus față de inculpatul C. C. A. luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile, începând de la data de 1 octombrie 2024 (ora 12:30), până la data de 29 noiembrie 2024, inclusiv.
Sursa: ARQ