Local 18.11.2019 ⋅ 0 comentarii
Primarul Reginald Andronic este unul dintre primarii din județ care se implică necontenit în modernizarea comunei, și iată că acum comuna are două cartiere noi de locuințe pentru tineri, unul la Frumușeni și unul la Aluniș. Și pentru că lucrările de infrastructură, respectiv curent, apă, canalizare, iluminat public și asfaltarea străzilor din noul cartier de la Frumușeni s-au finalizat, primarul s-a gândit la faptul că acel cartier are nevoie de oxigen, dar mai are nevoie și de o perdea naturală contra vânturilor și a zăpezilor.
Astfel că Primăria Frumușeni, în parteneriat cu Ocolul Silvic (RNP) din Lipova, au inițiat un proiect foarte benefic pentru locuitorii cartierului de plantare a 500 puieți din specia Stejar Roșu, care s-au plantat în noul cartier de locuințe din Frumușeni, destinat tinerilor, aici având aproximativ 150 de parcele de teren atribuite tinerilor prin legea 15. „Fiecare lot sau parcelă are 500 metri patrați, destinați construcției de locuințe pentru tineri. Scopul acestei acțiuni de plantare a puieților este unul dublu, respectiv de înfrumusețare a zonei și ca o pătură de protecție naturală împotriva vânturilor și a zăpezilor. Din anul 2016 am demarat lucrările la infrastructura cartierului, respectiv de introducere a curentului electric, rețea de apă și canalizare care este realizată în proporție de 60 %, asfaltare de străzi și iluminat public. Aceste proiecte le-am realizat prin diferite finanțări, printre care vreau să amintesc și Consiliul Județean Arad care a fost întotdeauna alături de noi. Având în vedere că partea de infrastructură este finalizată a mai rămas partea peisagistică, de înfrumusețare a cartierului și ne-am gândit pe această cale să invităm de la Consiliul Județean pe însuși președintele C.J. Arad, domnul Iustin Cionca, pe domnul Adrian Lung, șeful Ocolului Silvic Lipova care ne sprijină atât tehnic, cât și cu materialul necesar acestui proiect , respectiv cei 500 de puieți din spacia stejar roșu. Acestui proiect de plantare s-au alăturat și copii voluntari de la Școala Gimnazială Frumușeni (copii care locuiesc în cartier), consilieri locali precum și angajați ai primăriei din localitate. Un alt grup de copii voluntari de la M.M.C. au fost alături de noi și ne-au ajutat. Pe această cale vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost implicați, dar vreau să mulțumesc în mod special domnului ing. Adrian Lung , șeful Ocolului Silvic și domnului președinte Iustin Cionca pentru sprijinul și contribuția materială cu care ne-au sprijinit. De asemenea mulțumesc consilierilor locali și angajaților din primărie pentru ajutorul lor. Mulțumesc și copiilor imăplicați în acest proiect și promit ca la anul viitor le voi face și un loc de joacă în cartier. De asemenea vom planta puieți de stejar roșu și în cartierul nou din Aluniș la momentul potrivit”, a declarat primarul comunei Frumușeni, Andronic Reginald.
Am stat de vorbă și cu domnul ing. Adrian Lung de la Ocolul Silvic Lipova (absolvent al facultății de silvicultură din Brașov), rugându-l să ne spună câte ceva despre puieții pe care i-au donat Primăriei Frumușeni. „Materialul săditor, respectiv puieții sunt din specia stejar roșu și provin din pepiniera Neudorf, au vârsta de patru ani și se pretează foarte bine pentru lucrări peisagistice datorită faptului că este o specie repede crescătoare și nepretențioasă, fiind rezistentă la soare și apă, având un aspect și un colorit frumos, mai cu seamă toamna târziu când frunzele capătă un colorit roșu sângeriu. Mai avem disponibili cca. 100.000 de puieți din această specie pe care putem să-i donăm, având vârsta de 4 ani și o înălțime de aproximativ doi metri. Sper să avem și pe viitor o colaborare frumoasă cu Primăria Frumușeni și cu alte primării din județ, cărora le putem oferi atât puieți cât și sprijin tehnic de specialitate”, a declarat șeful Ocolului Silvic Lipova.
Aș dori să închei tot cu un proverb românesc care spune că „nu este om cel care nu a zidit o casă, nu a plantat un pom și nu a crescut un copil”. Iată că primarul Andronic Reginald a crescut un copil, a plantat pomi și a zidit case în comună, iar comuna Frumușeni cu siguranță va fi tot mai frumoasă .
Sursa: ARQ