La mulți ani, Maestre! Victor Rebengiuc împlinește astăzi 87 de ani

Național 10.02.2020 0 comentarii

Născut la 10 februarie 1933, Maestrul Victor Rebengiuc împlinește astăzi 87 de ani. După mai bine de 60 de ani de activitate, este unul dintre cei mai mari actori români, cu roluri memorabile atât în teatru, cât şi în film.

Conform unui documentar publicat de radioromaniacultural.ro, la doar trei ani, părinţii săi s-au despărţit, el şi fratele său mai mic cu un an fiind crescuţi, pe mai departe, de bunicii materni. Astfel au ajuns să schimbe mai multe locuinţe din cauza condiţiei materiale precare a familiei. În anul 1942, tatăl său, Alexandru, pe care nu îl întâlnea des, a căzut pe frontul de la Stalingrad, micuţul urmând să simtă lipsa protecţiei părintelui său pentru mult timp de aici înainte. Mama sa a lucrat ca funcționar la Ministerul Transporturilor.

Victor Rebengiuc a parcurs studiile secundare la Liceul Militar din Predeal, o școală care l-a învăţat ce înseamnă disciplina, ordinea şi punctualitatea, apoi a frecventat şcoala medie electrotehnică, perioadă în care a început să colaboreze cu o trupă de amatori din cartierul Vitan. Ar fi dorit să dea admitere la Politehnică, însă a fost respins pentru că „nu avea origine socială sănătoasă”.

”Destinul meu artistic a stat sub semnul întâmplării. Mă pregăteam pentru o carieră tehnică. Ideea bunicilor și a mamei fusese să am o meserie de pe urma căreia să pot trăi. (…) Urmam așadar o școală medie electrotehnică. Unul dintre colegii mei mai mari mi-a propus să joc într-o piesă pusă de el în scenă (…). După ce am jucat în piesa asta, un alt coleg care era la un cămin cultural mi-a propus un rol într-o piesă de-a lor. M-am dus acolo. Era o joacă pentru mine. Nici nu mă gândeam că lucrez deja la o viitoare profesie. Îmi petreceam timpul liber jucând teatru de amatori, așa cum alții jucau fotbal pe maidan. (…) Am jucat din cămin cultural în cămin cultural, până când, în ultimul an de școală, am montat o piesă (…) într-un spectacol de sfârșit al studiilor liceale. Directorul școlii, căruia i-a plăcut ce a vazut, a zis că trebuie să dau la teatru. A fost prima dată când am luat în considerare ideea asta”, avea să declare, peste ani, Victor Rebengiuc.

Şi-a început cariera pe scena Teatrului Naţional din Craiova, unde a jucat între anii 1956 şi 1957. Primul rol pe care l-a interpretat aici a fost cel al lui Jack Worthing din spectacolul ”Bunbury” (Ce înseamnă să fii onest), de Oscar Wilde, în regia lui Val Mugur.

Victor Rebengiuc joacă la Teatrul Bulandra din Bucureşti din anul 1957 şi la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde joacă în piese precum „Regele moare”, „Toţi fiii mei” şi „Umbre”.

În cinematografie este cunoscut pentru rolurile din ”Pădurea spânzuraţilor” (1964), ”Tănase Scatiu” (1976), ”De ce trag clopotele, Mitică?” (1981), ”Pădureanca” (1987), ”Moromeţii” (1987), ”Balanţa” (1992), ”Cel mai iubit dintre pământeni” (1993), ”Nunta mută” (2008), ”Medalia de Onoare” (2009), „Aferim!” (2015), „Octav” (2017).

Din 1965 este căsătorit cu actriţa Mariana Mi... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine