Lămuriri legate de restricțiile din Ordonanțele militare: Ce putem și ce nu avem voie să facem

Național 01.04.2020 0 comentarii

Având în vedere că au fost primite o serie de întrebări pentru lămurirea unor situații legate de măsurile luate prin Ordonanțele Militare emise până în prezent, Grupul de Comunicare Strategică a realizat un material prin care vor fi acoperite cu răspunsuri documentate întrebările adresate de dumneavoastră❗️
❗️Vă rugăm să vă informați doar din surse oficiale❗️
🔴1. Întrebare: Pot merge la serviciu, în această perioadă, şi persoanele care fac naveta? Care locuiesc în Ilfov, de pildă, şi muncesc în Bucureşti?

Răspuns: În conformitate cu prevederile Ordonanței militare nr. 3 din 24.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, art. 1, pct. a „Se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții…deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoiˮ.
Astfel, actul normativ stipulează că este permisă deplasarea între locuință și locul de muncă. Nu se face mențiunea că localitatea în care se desfășoară activitatea profesională trebuie să fie aceeași cu cea de domiciliu. În conformitate cu exemplul oferit de dumneavoastră, un cetățean care locuiește în Ilfov se poate deplasa la locul de muncă din București, cu condiția să aibă asupra sa documentele prevăzute la art. 4 al ordonanței menționate mai sus, respectiv legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.

🔴2. Întrebare: Cât de departe de domiciliul nostru poate fi situat cabinetul medicului specialist? Putem merge pentru acest consult de la Cluj la Bucureşti, de pildă?

Răspuns: Nu este prevăzută o limită de distanță la care trebuie să fie situat cabinetul medical, dar recomandăm cetățenilor să facă deplasări în scopuri medicale, altele decât urgențele majore, doar după verificarea disponibilității medicilor.

🔴3. Întrebare: La ce distanţă maximă de domiciliu poate fi amplasată unitatea comercială la care putem face cumpărături? Putem merge la cumpărături, de pildă, din cartierul Berceni într-un hipermarket din Militari?
Răspuns: Prevederile Ordonanței militare nr. 3 din 24.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 nu menționează o distanță cuantificabilă, însă recomandarea pentru cetățeni este să se deplaseze la cele mai apropiate magazine unde sunt comercializate produsele care le sunt necesare. În referire strictă la exemplul dumneavoastră, un cetățean care locuiește în cartierul Berceni nu poate merge la cumpărături pentru produse de strictă necesitate în cartierul Militari întrucât în zona de domiciliu există mai multe hipermarketuri similare cu cele din cartierul Militari.

🔴4. Întrebare: Un locuitor din Bucureşti ar putea să meargă, de pildă, să le ducă medicamente şi alimente părinţilor lui domiciliaţi în judeţul Vaslui?
Răspuns: Actul normativ menționat mai sus nu impune o limită de distanță. Referitor la întrebarea dumneavoastră punctuală, da, un cetățean din București poate merge în Vaslui pentru a-și îngriji părinții.

🔴5. Întrebare: Ce înseamnă în kilometri, de pildă, „deplasare scurtă, lângă domiciliu”? Cei care fac jogging ar trebui să alerge doar în jurul blocului sau şi pe străzile alăturate? Care e distanţa maximă permisă?
Răspuns: Activitățile fizice, sportive, trebuie realizate în jurul domiciliului sau al locului în care cetățenii locuiesc în fapt, în jurul gospodăriei, casei, blocului și nu în parcuri, locuri de joacă, terenuri de sport, etc. De asemenea, reamintim că sunt interzise activitățile fizice colective.

🔴6. Întrebare: Animalele de companie trebuie plimbate doar în jurul blocului sau proprietarii lor pot merge şi în parcurile din apropiere? Cât au voie să se îndepărteze de domiciliu?
Răspuns: Plimbarea zilnică a animalelor de companie trebuie realizată în jurul domiciliului sau al locului în care cetățenii locuiesc în fapt, în jurul gospodăriei, casei, blocului și nu în parcuri, locuri de joacă, terenuri de sport, etc

🔴7. Întrebare: Un producător agricol din Cluj, de pildă, poate veni să vândă cartofi în Bucureşti?
Răspuns: Legislația aflată în discuție, nu impune o limită de distanță, dar logica acestor restricții este aceea de a evita cât mai mult contactul între persoane, tocmai pentru a limita răspândirea infectării cu noul tip de coronavirus. Astfel, deși nu este stabilită o limită de distanță, recomandăm producătorilor agricoli să se deplaseze pe distanțe cât mai scurte.

🔴8. Întrebare: Este permisă circulația persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 de ani în afara locuinței/gospodăriei, pentru activităţile menţionate la pct. 5 şi 6?
Răspuns: În ceea ce privește minorii cu vârsta cuprinsă între 0 și 16 ani, deplasarea acestora în afara locuinței trebuie efectuată sub supravegherea sau cu încuviințarea părinților sau a tutorelui legal. În contextul epidemiologic actual, recomandăm limitarea la minim a acestor deplasări.

🔴9. Întrebare: Dacă da, cine trebuie să completeze declaraţia pe propria răspundere în cazul minorilor care nu au împlinit 16 ani şi, respectiv, în cazul minorilor între 16-18 ani?
Răspuns: În cazul minorilor sub 16 ani declarația trebuie completată și semnată de unul dintre părinți sau de tutorele legal. Minorii cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani completează și semnează singuri declarația pe propria răspundere, cu mențiunea că aceștia trebuie să respecte condițiile individuale de deplasare și că le este interzisă participarea la activități fizice colective. De asemenea, minorii cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani vor avea asupra lor și documentele de identitate.

🔴10. Întrebare: Pot să-mi transport cu mașina soția/soțul la/de la serviciu?
Răspuns: Dacă apreciați că motivul deplasării este unul justificat, puteți face acest lucru completând declarația pe proprie răspundere raportat la prevederea din art.1 lit.d (deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie).
După cum se poate constata, situațiile cuprinse în normă au caracter exemplificativ, dar presupun temeiuri de o anumită importanță.
O astfel de situație ar putea fi justificată dacă nu există mijloace de transport în comun sau dacă riscul expunerii la infectare este mai mare (deplasarea la locul de muncă ar presupune schimbarea mai multor mijloace de transport în comun, timpii de așteptare în stații, etc).
Pentru conducătorul auto cu vârsta de peste 65 de ani este recomandabil să evite inclusiv aceste deplasări în afara perioadei de timp 11.00-13.00.

🔴11. Întrebare: Pot să o aduc pe bunica în vârstă de peste 65 de ani de la domiciliul ei la adresa noastră de domiciliu care este situată la o distanță mai mare, în alt județ?
Răspuns: Această posibilitate este prevăzută de art.1 lit. d din Ordonanța militară nr.3.
Dacă deplasarea pentru a aduce o persoană vârstnică (peste 65 de ani) este făcută în scopul de a fi îngrijită sau de a-i asigura tratament medical, recomandăm ca această deplasare să se facă cu predilecție în intervalul de timp 11-13 sau să nu depășească foarte mult acest interval. Atenție la viteza de deplasare!

🔴12. Întrebare: Pot să ies pentru a-mi plăti facturile la utilități sau ratele la bancă, ori semnarea unor contracte la notar?
Răspuns: Dacă nu puteți utiliza o platformă informatică pentru plata acestor utilități/facturi/rate puteți face aceste deplasări întocmind declarația pe proprie răspundere, cu mențiunea existenței unui motiv justificat. Vă recomandăm să aveți la dumneavoastră documentele care justifică nevoia acestor plăți (facturi, desfășurătoare, înștiințări de plată, pre-contracte, etc.)

🔴13. Întrebare: Pot să transport în mașina mai mult de 3 persoane?
Răspuns: Prevederea din art.3 din Ordonanța militară nr.3 vizează doar deplasarea pietonală și nu transportul public. Este important însă să respectați măsurile generale de prevenire a răspândirii COVID 19, inclusiv prin păstrarea unui loc liber între pasageri.
Explicația este valabilă și pentru transportul organizat de operatorii economici pentru deplasarea salariaților la/de la locul de muncă.

🔴14. Întrebare: Îmi expiră inspecția tehnică periodică a mașinii. Se prelungește valabilitatea acestuia sau trebuie să merg să îl fac?
Răspuns: Nu se prelungește valabilitatea ITP-ului, conform deciziei Registrului Auto Român. Deplasarea pentru efectuarea verificării ITP la stațiile agreate se poate realiza, fiind considerată activitate pentru acoperirea necesităților de bază ale persoanelor, situație prevăzută la punctul 2 al declarației pe proprie răspundere.

🔴15. Întrebare: Dacă am un prieten care vine cu avionul din altă țară pot să îl iau de la aeroport?
Răspuns: Acest motiv nu este prevăzut ca excepție în textul Ordonanței Militare nr. 3. Dar, în cazul în care persoana nu are cu ce să se deplaseze de la aeroport către locul de domiciuliu sau locul în care urmează să locuiască, atunci deplasarea este permisă, completând declarația pe propria răspundere, având motiv ajutorarea persoanelor. Trebuie avut în vedere că cetățenii care sosesc din zonele roșii intră în carantină instituționalizată, deci aceștia nu pot fi luați de la aeroport de aparținători, rude sau prieteni, iar cei care vin din zonele galbene intră în autoizolare. Acest fapt presupune că persoana care intră în contact cu ei trebuie să respecte aceeași procedură de autoizolare.

🔴16. Întrebare: Mi-a expirat asigurarea RCA. Se prelungește valabilitatea acesteia? Dacă nu, pot să ies din casă să-mi fac o asigurare?
Răspuns: Nu se prelungește valabilitatea asigurării RCA. Aceasta poate fi achiziționată și online. Din acest motiv, deplasarea pentru a ridica polița RCA NU poate fi considerată urgență și NU este un motiv care poate fi considerat situație de urgență ori pentru asigurarea nevoilor persoanei.

🔴17. Întrebare: Pot să merg într-un alt oraș decât cel de domiciliu unde am posibilitatea de a sta într-o locuință, care nu este proprietate personală, dar îmi oferă condiții mai bune pentru familie (doi copii de 7 ani, respectiv 4 ani și soția) pentru a rămâne în autoizolare?
Răspuns: În Ordonanța Militară numărul 3 nu este prevăzut faptul că cetățenii trebuie să rămână la adresa de domiciliu, ci la o locație indicată de ei, cu respectarea prevederilor legale și a restricțiilor impuse. Astfel, precizăm că este permisă inclusiv deplasarea cu familia în zona rurală, dacă persoanele dețin acolo o casă, pentru a rămâne în respectiva localitate.

🔴18. Întrebare: Pot să mă deplasez într-o altă localitate pentru a asigura hrană și medicamente unor animale pe care le am în grijă, fără a fi ale mele?
Răspuns: Nu. Acest motiv nu este prevăzut ca excepție în textul Ordonanței Militare nr. 3, cu excepția prestării acestei activități în context profesional, inclusiv în ceea ce privește activitățile agricole.

🔴19. Întrebare: Pot să mă deplasez pentru a-mi lua de la spital soția și copilul minor?
Răspuns: Da. În baza declarației pe propria răspundere în care menționați că deplasarea dumneavoastră se face dintr-un motiv justificat. O declarație similară va trebui să fie completată și de soție.

🔴20. Întrebare: Pot să mă deplasez la o casă pe care o am în construcție pentru a supraveghea lucrările executate de muncitori?
Răspuns: Nu. Acest motiv nu este prevăzut ca excepție în textul Ordonanței Militare nr. 3.

🔴21. Întrebare: Suspendarea activității comerciale cu amănuntul în centrele comerciale se aplică și Parcurilor comerciale așa cum sunt ele definite în OG nr. 99/2000? (parc comercial - perimetru ce grupează două sau mai multe clădiri cu destinaţia de structuri de vânzare cu suprafeţe medii ori mari, în care se desfăşoară activităţi de comercializare cu amănuntul de produse, servicii de piaţă şi de alimentaţie publică, ce utilizează o infrastructură comună, inclusiv spaţii de parcare şi circulaţie comune, precum şi utilităţi adecvate. Suprafaţa unui parc comercial este rezultată din suma suprafeţelor construite a clădirilor cu destinaţia de structuri de vânzare cu suprafeţe medii sau mari care fac parte din acesta, la care se adaugă suprafeţele spaţiilor de parcare şi circulaţie comune, precum şi suprafeţele celorlalte elemente de infrastructură comune;)
Răspuns: Da.

🔴22. Întrebare: În parcurile comerciale este permisă comercializarea produselor non alimentare prin curierat (produsele sunt preluate din parc de curieri care le livrează clienților în baza comenzilor on-line)?
Răspuns: Da.

🔴23. Întrebare: Este permisă deplasarea părintelui pentru exercitarea dreptului de vizitare a copilului aflat în întreținerea celuilalt părinte?
Răspuns: Acest motiv nu este prevăzut ca excepție în textul Ordonanței Militare nr. 3, dar pot fi exercitate drepturile stipulate prin hotărârea notarială sau judecătorească de divorț privind drepturile parentale. Mai exact, copilul minor poate fi preluat la domiciliu de părintele care nu îl are în întreținere, în perioada stabilită în hotărârea de divorț.

🔴24. Întrebare: Trebuie să mai completeze declaraţia pe proprie răspundere şi cei care merg la serviciu?
Răspuns: Ordonanţa Militară nr. 3/2020 prevede în clar „angajații prezintă legitimația de serviciu SAU adeverința eliberată de angajatorˮ, deci este necesară prezentarea unuia dintre cele două documente menționate.

🔴25. Întrebare: Este nevoie să completăm declaraţia pe propria răspundere indiferent de motivul pentru care ieşim din casă? Chiar dacă mergem până la chioşcul din colţul străzii sau la piaţa agroalimentară de lângă bloc?
Răspuns: Ordonanțele militare în vigoare reglementează clar motivele și modalitatea în care se realizează circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, precum și în mod particular circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 ani.
În prevederea care reglementează deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor nu este menționată vreo excepție condiționată de proximitatea unității alimentare, sens în care ordonanța se aplică unitar indiferent de distanța la care este situat magazinul.

🔴26. Întrebare: Dacă mergem la farmacie, să cumpărăm un medicament, sau la magazinul de lângă casă, pentru zahăr, şi nu găsim acolo produsele căutate, avem voie să încercăm şi la altă farmacie/magazin din apropiere? Sau trebuie să revenim acasă şi să completăm o altă declaraţie, pentru noul loc al deplasării?
Răspuns: Formularul declarației pe propria răspundere are o rubrică unde se completează locul/locurile deplasării, în acest sens se vor menționa locurile în care persoana se deplasează, în ordinea în care aceasta intenționează să-și desfășoare traseul. Astfel, se pot menționa mai multe locuri.

🔴27. Întrebare: Putem completa mai multe locuri de deplasare, atunci când ieşim din casă? Să scriem, de pildă, în declaraţia pe proprie răspundere, că mergem la magazin, dar că, pe drum, trecem şi pe la farmacie?

Răspuns: Formularul declarației pe propria răspundere are o rubrică unde se completează locul/locurile deplasării, în acest sens se vor menționa locurile în care persoana se deplasează, în ordinea în care aceasta intenționează să-și desfășoare traseul. Astfel, se pot menționa mai multe locuri.

🔴28. Întrebare: Putem bifa, în declaraţia pe proprie răspundere, mai multe motive ale deplasării? Putem să mergem, de pildă, să acordăm asistență unor persoane vârstnice, dar pe drum, la dus sau la întors, să ne oprim la un magazin sau la o farmacie?
Răspuns: Formularul declarației pe propria răspundere are o rubrică unde se completează locul/locurile deplasării, în acest sens se vor menționa locurile în care persoana se deplasează, în ordinea în care aceasta intenționează să-și desfășoare traseul.

🔴29. Întrebare: Dacă nu avem cum să tipărim formularul tipizat, are aceeaşi valoare şi o declaraţie pe proprie răspundere scri... vezi mai mult








Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine