Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, promulgată de președinte

Național 22.07.2020 0 comentarii

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Actul normativ, conform Agerpres, are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006, în scopul îmbunătăţirii cadrului legal care să ofere persoanelor cu handicap posibilitatea de a se bucura de drepturi depline şi de a beneficia complet de participarea la viaţa socială şi economică. 

Legea introduce noţiunea de angajare asistată - opţiunea de angajare care facilitează munca în locuri obţinute de pe piaţa competitivă a muncii şi care presupune oferirea de sprijin în căutarea locului de muncă şi la locul de muncă, transport, tehnologii ajutătoare, instruire, specializare şi adaptarea sarcinilor în conformitate cu potenţialul persoanei cu handicap.

"Unitate protejată autorizată este entitatea de drept public sau privat, cu gestiune proprie, în cadrul căreia sunt angajate minimum 3 persoane cu handicap, care reprezintă cel puţin 30% din numărul total al angajaţilor, iar timpul de lucru cumulat al acestora reprezintă cel puţin 50% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaţilor, precum şi orice formă de organizare, potrivit legii, aleasă pentru desfăşurarea unei activităţi economice de către o persoană fizică deţinătoare a unui certificat de încadrare în grad de handicap", prevede legea.

Actul normativ stipulează că persoanele care solicită încadrarea în grad de handicap beneficiază de gratuitate pentru obţinerea documentelor medicale şi pentru evaluările medicale şi psihologice solicitate în vederea întocmirii dosarului de evaluare complexă, în baza alocărilor din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Finanţarea activităţilor, evenimentelor, manifestărilor educative destinate copiilor ş... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine