Liturghie Arhierească la hotarul veșniciei: Cimitirul Pomenirea din Arad

Obișnuim adesea a spune că am săvârșit, am dus la bun sfârșit o lucrare, mai mare sau mai mică, ”cu ajutorul lui Dumnezeu”. Și se întâmplă, poate la fel de des, să o spunem aproape mecanic, fără a ne gândi întotdeauna la profunzimea celor rostite. Însă ce am putea noi plini, fără ajutorul ”Celui ce prin adâncul înţelepciunii, cu iubirea de oameni toate le chiverniseşte şi ceea ce este de folos tuturor le dăruieşte”?

Așadar, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu deplină recunoștință pentru acest mare dar, am ajuns să ne bucurăm de o nouă Duminică, a 12-a după Rusalii, ultima a lunii august și așezată în tinda Noului An Bisericesc care stă să înceapă. 

Și deloc întâmplător am ales, în cele mai sus scrise, parte din troparul cântat la slujba înmormântării, având în vedere că tocmai din bisericuța, paraclis arhiepiscopal, care străjuiește mormintele multora dintre cei dragi ai noștri care își odihnesc veșnicia la Cimitirul Pomenirea din Arad, s-a auzit astăzi din cuvânt de Evanghelie ”La Dumnezeu toate sunt cu putință”. 

O zi cu multă încărcătură duhovnicească, la doar o zi după prăznuirea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, într-un loc-hotar al veșnicei, într-o biserică așezată sub oblăduirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, unde tinerii de toate vârstele au ales să participe la Liturghia Arhierească săvârșită de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. 

Că totul a fost cu bucurie numai bună de purtat spre amintire, avea să fie dezvăluit încă de la primele ore ale dimineții, când Părintele-învățător înconjurat de elevii săi  de la Școala Nr. 4 din Arad au făcut o frumoasă și plină de suflet întâmpinare Preasfinției Sale. Bucurie și zâmbete care au deschis inimile și calea Liturghiei ce avea să urmeze și din cadrul căreia a răsunat una dintre cele mai grele întrebări: ”Cine poate să se mântuiască?”. 

Întrebare la care Preasfinția Sa a răspuns în cuvântul de învățătură așezat la sufletele celor prezenți. 

Cuvântul Ierarhului

”Ne aflăm astăzi în Duminica a 12-a după Rusalii, în ultima duminică din calendarul liturgic, și nădăjduim, chiar dacă am trecut prin momente grele, ușoare, frumoase sau mai puțin frumoase, de încercare, cum este și această pandemie, ca din acest an să ieșim mai îmbogățiti duhovnicește. De ce? Pentru că Dumnezeu este bogat în milostivirea și iubirea Sa și dorește ca toți oamenii să fie bogați, nu neapărat în cele materiale, ci mai ales în cele spirituale. 

Evanghelia de astăzi, din capitolul 19 de la Matei, ne prezintă un episod din viața pământească a Mântuitorului, când un tânăr bogat a venit la El, a căzut în genunchi și a cerut să moștenească viața veșnică. Dialogul dintre Mântuitorul și acest tânăr bogat este unul plin de învățături folositoare pentru viața noastră. 

În primul rând Mântuitorul ne învață despre smerenie. În fața tuturor celor prezenți, spune tânărului care Îl numise bun, că doar Dumnezeu este bun. ”De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun, decât numai Unul Dumnezeu”. În condițiile în care noi ne credem oameni buni, de obicei în fața noastră, a conștiinței noastre, dar mai ales în fața celorlalți, că suntem chiar mai buni decât ceilalți, iată că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, se smerește și spune că doar Dumnezeu este bun. El este Izvorul bunătății și ne învață și pe noi să fim buni. Tocmai de aceea, chiar și atunci când simțim că suntem buni, nu trebuie să ne mândrim cu această stare, cu această virtute, pentru că nu întotdeauna suntem buni după cum o cere Mântuitorul Iisus Hristos. Să avem o bunătate față de toți oamenii, față de cei care ne fac bine și față de cei care ne fac rău, față de cei care ne iartă și față de cei care nu ne iartă.

În al doilea rând învățăm din Evanghelia de astăzi să folosim darul libertății. Mântuitorul îl invită pe tânăr să renunțe la ceea ce are și să-I urmeze Lui. Să renunțe la bogăția acumulată și să-I urmeze lui Hristos. Deși pare o invitație abstractă a Mântuitorului (Cum să lași totul și să-I urmezi lui Dumnezeu?), nu este o invitație imposibilă, dacă ne gândim la momentul facerii omului, când acesta a fost chemat să se asemene cu Dumnezeu. Tocmai această asemănare o cere tânărului bogat spre dobândire. Un tânăr care avea multe virtuți, o viață cumpătată, echilibrată și folosea bogăția într-o stare de discernământ, dar căruia îi mai lipsea ceva. 

Ca să ne asemănăm cu Dumnezeu nu trebuie să ducem doar o viață obișnuită creștină. Îi urmăm lui Hristos când mergem la biserică, când mergem la o oarecare distanță de casele noastre, însă aceasta nu este o urmare desăvârșită dacă ne gândim la viața noastră de fiecare zi, când Îl mai uităm, cuprinși fiind de grijile zilnice. Ne preocupă familia, serviciul, bogățiile acumulate, mai multe sau mai puține. Urmarea lui Hristos, însă, nu înseamnă renunțarea la toate acestea ci gândul la El, înseamnă a trăi viața Mântuitorului Iisus Hristos, adică a ierta, a iubi, a face bine, a face milostenie, a ne detașa de ceea ce înseamnă lumesc, și a gândi mai mult cu mintea Lui Dumnezeu. Să iubim oamenii așa cum sunt, să iubim creația lui Dumnezeu, dar mai presus de toate acestea să Îl punem pe Dumnezeu. Ne-a îmbogățit   Dumnezeu cu multe daruri: avem darul vieții, darul existenței, avem cele cinci simțuri, avem o mulțime de daruri pământești, trecătoare, și toate acestea trebuie să le folosim pentru a dobândi viața veșnică. Ceea ce cerea tânărul bogat din Evanghelie. 

Am intrat cu toții în această viață pamantească prin darul lui Dumnezeu și dragostea părinților noștri, dar ca să intrăm în viața veșnică, trebuie să ne ostenim noi înșine. Și învățăm tot din Evanghelie că ”ceea ce este la oameni cu neputinta, la Dumnezeu este cu putință”. Atunci când puterile noastre fizice și sufletești nu ne sunt îndeajuns, vine în ajutorul nostru puterea lui Dumnezeu pe care trebuie să o solicităm. 

Spune Sfântul Simeon Noul Teolog, în legătură cu asemănarea noastră cu Dumnezeu și cu nevoințele pe care le facem, că ”atunci când sufletul se va prezenta la Înfricoșătoarea Judecată, Hristos Domnul nu îl va intreba pe om câte metanii a făcut, câte închinăciuni, de câte ori a mers la biserică, cât de mult a postit, câte rugaciuni a făcut, cantitativ sau calitativ, ci ne va întreba câtt de mult am dorit și am reușit să ne asemănăm cu Domnul Hristos. Pentru că acestea spuse mai înainte sunt doar mijloace prin care noi ajungem la sfințire și desăvârșire. Postu... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății