Maicile de la Mănăstirea Arad-Gai și Schitul Tămand confecționează mii de măști pentru spitale și persoanele nevoiașe

Național 04.04.2020 0 comentarii

   Deloc surprinzătoarea știrea, într-un val de multe altele, în care i-am văzut și îi vedem pe Slujitorii Sfintelor Altare și pe viețuitorii mănăstirilor aplecându-se cu dragoste și responsabilitate spre nevoile imediate ale celor afectați de pandemia de coronavirus. 

   Că Biserica ajută, că maicile ajută, nu, nu este deloc ieșit din comun. Asta au făcut dintotdeauna. Însă că începutul lunii aprilie de an 2020 avea să le provoace a confecționa măști, asta da… chiar poate fi ceva surprinzător atât pentru noi, cât și pentru dumnealor. S-au adaptat din mers noilor și celor mai arzătoare cerințe ale momentului și fac ce știu mai bine: își poartă semenii în rugăciuni și fapte. 

Maicile de la Mănăstirea Arad-Gai și Schitul Tămand confecționează mii de măști pentru spitale și persoanele nevoiașe

  Sub directa îndrumare și cu binecuvântarea ierarhilor arădeni, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, ”monahiile de la Mănăstirea Arad-Gai și Schitul Tămand, confecționează zilele acestea câteva mii de măști de protecție ce vor fi donate spitalelor arădene și persoanelor nevoiașe”, după cum se arată în comunicatul emis de Arhiepiscopia Aradului.

     Aceleași maici pe care săptămână trecută le puteam vedea în vama Nădlac II grijindu-se de hrana celor aflați în linia întâi, aceleași maici care, și prin simpla lor prezență, după cum avea să ne mărturisească cineva, aduc alinare. O alinare pe care doar omul aflat în încercare o poate înțelege.  

 ”Și prin această activitate desfășurată în cadrul Arhiepiscopiei Aradului, alături de celelalte acțiuni social-filantropice, încercăm să venim în sprijinul arădenilor și să să oferim ajutor în lupta cu noul coronavirus”, se mai arată în comunicat. 

     La deloc puținele, dar niciodată suficientele articole în care am încercat a surprinde din măsurile luate de Biserică în această perioadă de grea încercare pentru întreaga lume și pentru noi, reacțiile generale au fost însoțite de sute de comentarii de bine, de mulțumire și de recunoștință, însă pentru a veni și î... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine