Mănăstirea Voroneţ, 533 de ani de la înfiinţare, 30 de ani de la redeschidere

Național 07.04.2021 0 comentarii

Marți, 6 aprilie 2021, Romfilatelia a participat la evenimentul organizat de Biblioteca Academiei Române, la ceas aniversar :  Mănăstirea Voroneţ, 533 de ani de la înfiinţare, 30 de ani de la redeschidereîn Sala “Th. Pallady” a Bibliotecii Academiei Române.

Expoziţia a fost deschisă de către prof. ing. Nicolae Noica, Directorul General al Bibliotecii Academiei, membru de onoare al Academiei Române şi au fost prezenţi  Acad. Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Stavrofora Irina Pântescu, întâia stareță a Mănăstririi Voroneț, Acad. Răzvan Theodorescu, Vicepreşedinte al Academiei Române, actuala Stareță-Stavrofora dr. Gabriela Platon si doamna Irina Cajal, Subsecretar de stat al Ministerului Culturii.

Expoziţia, curatoriată de Gabriela Dumitrescu, şef serviciu Manuscrise, Carte Rară, constituie o sinteză retrospectivă a celor peste 500 de ani de istorie şi cultură pe care Mănăstirea Voroneţ, ctitorie a domnitorului Ştefan cel Mare, i-a reprezentat pentru Ţara Moldovei.

În cadrul expoziției, a fost expus panoul creat de Romfilatelia, sub egid... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine