Stire 09.06.2020 ⋅ 0 comentarii
Potrivit Poliției Locale, în ultima lună, 16 autovehicule abandonate sau fără stăpân au fost ridicate de pe domeniul public: șase în baza dispozițiilor de ridicare emise de Primarul Municipiului Arad, odată cu împlinirea termenului prevăzut de Legea nr. 421/2002, iar zece conform prevederilor HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Toate au fost depozitate în spațiile special amenajate aparținând SC Recons SA, urmând a intra în proprietatea unității administrativ-teritoriale (ultimele zece, în cazul nerevendicării). Pentru alte patru autoturisme s-au întocmit și înaintat Primăriei Municipiului Arad referate de declarare auto abandonate în vederea emiterii dispoziției de ridicare.
Câte somații au fost emise
Pentru vehiculele în privinţa cărora cetățenii dețin indicii temeinice că ar fi fără stăpân sau abandonate, sesizând în acest sens Direcția Generală Poliția Locală, au fost întocmite 134 de somații prin care se solicită ridicarea de pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, în termen de zece zile. În situația neconformării de către deținătorul legal, vor fi aplicate prevederile Legii 421/2002, cu respectarea etapelor din procedura de ridicare.
Autovehiculelor abandonate pot fi ridicate definitiv și vor trece în patrimoniul UAT Arad în situația în care persoanele fizice sau juridice care le-au semnalat prezența în teren confirmă, prin declarație notarială, că respectivele mijloace de transport se află pe domeniul public de mai mult de un an de zile.
Harta mașinilor abandonate
Situația actualizată a localizării autovehiculelor abandonate/fără stăpân pe străzile din municipiu, imaginile din locațiile respective și datele la care a avut loc notificarea în vederea ridicării pot fi consultate pe site-ul Direcției Generale Poliția Locală Arad, la secțiunea „hărți/harta vehiculelor abandonate, fără stăpân”.
În vederea eliberării domeniului public de automobilele din cele două categorii, DGPL Arad le recomandă cetățenilor să semnaleze, în continuare, prezența acestora pe străzi, la numărul de telefon al Dispeceratului: 0257-939 (apel gratuit) sau la adresa de mail secretariat@politialocalaarad.ro.
Sursa: ARQ