Măsuri de sprijin ale Bisericii Ortodoxe Române în timpul pandemiei de coronavirus

Național 01.04.2020 0 comentarii

Odată cu noile reglementări privind organizarea serviciului religios, Biserica şi-a intensificat prezenţa atât în societatea românească, cu precauţiile sanitare cerute de situaţie, cât şi în spaţiul online.

Înainte de instaurarea stării de urgenţă, imediat ce autorităţile au ridicat nivelul de alertă cu privire la epidemia de coronavirus, Biserica s-a pregătit pentru a preîntâmpina o eventuală criză umanitară.

În toată ţara, parohii, mănăstiri, episcopii şi arhiepiscopii ajută fiecare la capacitatea sa, coordonându-se la nivel de eparhie. Oferă sprijin spiritual şi consiliere, dar şi hrană caldă pentru lucrătorii medicali şi vamali, pentru vârstnici, persoane fără venituri şi persoane izolate în carantină.

Mai multe eparhii achiziţionează aparatură medicală pentru spitalele locale şi dau un impuls efortului de strângere de fonduri pentru acestea, devenind astfel un catalizator social al eforturilor de sprijin în pandemie.

Toate acestea reflectă solidaritatea Bisericii cu cei bolnavi, vârstnici şi vulnerabili, dar şi 'preţuirea deosebită faţă de toţi cei care, în frunte cu medicii, lucrează în spitale şi în alte aşezăminte medicale', menţionează un comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române.

Institutul Naţional de Boli Infecţioase 'Prof. Dr. Matei Balş' a prezentat mulţumiri publice Patriarhiei Române pentru 'sprijinul material şi suportul spiritual' oferit: 'În această perioadă grea, asemenea dovezi de compasiune şi grijă faţă de cei din jur sunt foarte importante şi ajută foarte mult, atât personalul medico-sanitar, cât mai ales beneficiarii direcţi, pacienţii'.

Sprijinul financiar şi material de până acum al Bisericii se ridică la suma de 4.105.002 lei, la care se adaugă o donaţie de 10.000 de lei făcută de Părintele Patriarh Daniel din salariul personal, în scopul achiziţionării de materiale de protecţie pentru voluntarii platformei ajutacubucurie.ro.

Platforma ajutacubucrie.ro a fost creată de Patriarhia Română şi Federaţia Filantropia pentru a sprijini eforturile la nivel naţional în criza COVID-19. Pe această platformă online şi la linia telefonică gratuită 0800-800.368 se poate cere, dar şi oferi ajutor pentru cei vulnerabili şi izolaţi din toată ţara.

 

Prezentăm în continuare lista acţiunilor şi măsurilor de sprijin oferite în ultima perioadă.

Arhiepiscopia Bucureştilor

* A distribuit 595 de porţii cu hrană caldă persoanelor aflate în izolare la domiciliu (vârstnici, persoane cu dizabilităţi, mame singure cu unul sau mai mulţi copii).

* A oferit 2.000 de sticle de apă plată Izvorul Alb, în valoare de 5.000 lei, pentru centrele de tratare COVID-19 de la spitalele 'Matei Balş' şi 'Victor Babeş' din Bucureşti.

* A oferit peste o tonă de fructe, peste 1.400 de sandvişuri, 1.000 de produse de patiserie şi peste 500 de tricouri Spitalului 'Matei Balş'.

* A donat 5.000 de cărţi de rugăciune în valoare de 6.500 lei pentru bolnavii şi personalul medical din mai multe spitale bucureştene

* A înfiinţat (în colaborare cu ISU Bucureşti-Ilfov) numărul unic de apel 0799.785.491 pentru cei aflaţi în situaţii de gravă vulnerabilitate socială, unde aceştia pot cere alimente şi hrană caldă; numai în luna martie, 900 de porţii de hrană caldă în valoare de 15.000 lei au ajuns la persoane vârstnice, persoane cu dizabilităţi sau mame singure.

* Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului sprijină persoanele fără adăpost cazate la centrele din Capitală şi alte persoane vulnerabile din Capitală şi judeţul Ilfov.

* Protoieriile Ploieşti Nord şi Ploieşti Sud au oferit spitalelor din Ploieşti 2.000 de măşti, 40 L de săpun lichid şi 1.000 de cărţi de rugăciune la vreme de boală şi necaz.

 

Arhiepiscopia Iaşilor

* Protopopiatul Botoşani a donat DSP şi ISU Botoşani produse de igienă şi alimente, bani pentru echipamente de protecţie şi dispozitive medicale de testare în valoare totală de 105.000 lei.

* Mănăstirile confecţionează lenjerii din bumbac 100% şi saci din pânză pentru hainele persoanelor infectate, pe care le vor dona spitalelor.

* Arhiepiscopia a înfiinţat linia telefonică gratuită non-stop 0800.672.027, la care se oferă consiliere psihologică şi se primesc cereri de ajutor concret, şi platforma de voluntariat fiideajutor.ro, unde se poate cere sprijin şi se pot înscrie cei care ajută persoanele vulnerabile.

* Spitalul Providenţa din Iaşi, al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, oferă consultanţă medicală online şi telefonic pentru persoanele vulnerabile.

* Arhiepiscopia a organizat o campanie de donare de sânge.

* Mănăstirea Neamţ oferă locuri de carantină, unde deja se află a doua serie de persoane în carantină.

 

Arhiepiscopia Sibiului

* A renunţat la alocări bugetare de 1.500.000 de lei destinate reparării bisericilor, cerând redirecţionarea acestor bani către Spitalul Judeţean Sibiu şi Spitalul Judeţean Braşov, pentru urgenţele şi dotările medicale necesare în contextul pandemiei Covid-19.

* Pune la dispoziţia autorităţilor serviciul de ambulanţă licenţiat, precum şi serviciile Cabinetului Stomatologic din cadrul Centrului medical 'Sfântul Nectarie' din Sibiu.

* Oferă o masă caldă zilnic pentru 140 de persoane vulnerabile; la proiect s-au alăturat firme care trimit alimente şi produse igienico-sanitare pentru vârstnici şi persoane aflate în izolare.

* Unele parohii, în parteneriat cu asociaţii locale, organizează campanii de strângere de fonduri pentru spitalele locale.

 

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului

* Oferă zilnic 300 de porţii gratuite de hrană la domiciliu pentru persoanele vârstnice, bolnave sau aflate în autoizolare (prin Cantina 'Sfântul Arhidiacon Ştefan', tel: 0733070590; Cantina parohiei 'Sfânta Treime', tel: 0723690203; Cantina 'Sfânta Mc. Filofteia', tel: 0749404795; Cantina Fundaţiei 'Protopop Aurel Munteanu', tel: 0364800568; 0748191670).

 

* Oferă hrana pentru 50 de beneficiari ai Centrului Social de Urgenţă din Cluj-Napoca.

* Pune la dispoziţia autorităţilor 340 locuri de carantină.

* Protoieria Ortodoxă Năsăud a donat 15.000 lei spitalului 'George Trifon' din municipiu.

* Parohia clujeană 'Sf.Treime' asigură zilnic hrană caldă pentru 60 de vârstnici şi bolnavi.

 

Arhiepiscopia Craiovei

* A donat echipament medical de tratare a COVID-19 pentru Spitalul 'Victor Babeş' din Craiova.

* A iniţiat o campanie de colectare de alimente de bază şi produse de igienă pentru vârstnici şi cei izolaţi.

 

Arhiepiscopia Timişoarei

* A achiziţionat patru echipamente medicale de monitorizare a pacienţilor, în valoare de peste 30.000 de euro, pentru Spitalul de Boli Infecţioase 'Victor Babeş' din Timişoara.

* A donat două concentratoare de oxigen spitalului C.F. Timişoara.

* Mănăstirile oferă hrană caldă pentru vulnerabili şi izolaţi.

* A oferit o tonă de produse alimentare unor instituţii precum Spitalele de Psihiatrie din Jebel şi Gătaia ori Cantina socială a Primăriei Timişoara.

* În colaborare cu DSP Timiş, a oferit hrană caldă şi transport de produse de igiena şi alimente pentru 45 de familii din judeţul Timiş aflate în izolare.

* Fundaţia Filantropia Timişoara asigură hrană caldă preparată la bucătăria Liceului Sf. Antim Ivireanul. Un preot şi-a pus la dispoziţie propria casă pentru perioada de izolare obligatorie a unei familii.

* A distribuit 300 litri de materiale de igienizare şi detergenţi unor unităţi medicale, biserici şi familii.

* A distribuit 5.000 de cărţi de rugăciune şi publicaţii ziditoare de suflet pentru folosire acasă.

 

Arhiepiscopia Chişinăului

* Misiunea Socială 'Diaconia' a Mitropoliei Basarabiei a iniţiat, cu sprijinul Kaufland Moldova, în parteneriat cu The Moldova Project şi cu autorităţile publice, campania de responsabilitate socială 'Ajut. Îmi pasă!'. Kaufland va oferi carduri de cumpărături în valoare de 100.000 de lei moldoveneşti pentru produse de primă necesitate. Acestea vor fi distribuite de voluntari persoanelor vulnerabile din Chişinău. Companiile care vor să facă donaţii de alimente şi produse de igienă pot suna la telefonul 061 058 777, iar voluntarii se pot înscrie la emailul office@diaconia.md. Se pot face şi donaţii online.

 

Arhiepiscopia Târgoviştei

* A donat spitalului judeţean un aparat de monitorizare a funcţiilor vitale în valoare de 21.000 de lei.

* A oferit produse de igienă şi produse textile pentru 50 de persoane aflate în izolare la Direcţia de Asistenţă Socială din Târgovişte

 

Arhiepiscopia Tomisului

* A iniţiat o campanie de donare de sânge.

* În cooperare cu autorităţile locale, face cumpărături pentru izolaţi, oferă mese calde pentru vulnerabili şi consiliere la numerele de telefon: 0722826177 şi 0740789215.

 

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

* A donat două aparate şi 2.000 de kituri de testare COVID-19 pentru Spitalul Judeţean 'Sf. Ioan cel Nou', în valoare totală de aproximativ 100.000 de euro şi a lansat un apel la donaţii pentru mai multe aparate şi kituri suplimentare.

* A creat un grup de sprijin pentru personalul medical de la Spitalul Judeţean 'Sf. Ioan cel Nou' din Suceava, care, împreună cu instituţii şi firme, asigură pentru personalul medical cazare, masă, transport şi recuzită medicală, dar şi asistenţă spirituală şi psihologică pentru personalul medical din zona Sucevei.

 

Arhiepiscopia Alba Iuliei

*Asociaţia 'Filantropia Ortodoxă Alba Iulia' a arhiepiscopiei şi-a extins, în colaborare cu autorităţile locale, programul de asistenţă din judeţele Alba şi Mureş, ajungând la 500 de persoane vârstnice şi vulnerabile pe care le asistă cu hrană caldă la domiciliu, dar şi cu alte servicii, precum cumpărături, consiliere de la distanţă sau achitarea facturilor.

* Persoanele în carantină care au nevoie de ajutor pot apela la preoţii de la parohii (la numerele de pe site-urile reintregirea.ro şi filantropiaortodoxa.ro; alte numere utile aici https://drive.google.com/file/d/0B9OboMjpSPh2aDN2aWozVjVxLUk/view).

* Asociaţiile filantropice ale eparhiei continuă să asigure hrană zilnic pentru beneficiarii de la aşezămintele lor sociale: 625 de copii şi 881 de vârstnici.

* La iniţiativa Arhiepiscopului Irineu, Căminul Bisericesc Peregrinus le oferă cazare cadrelor medicale de la Spitalul Judeţean din apropiere, ca măsură de precauţie şi protecţie pentru familiile acestora.

* Protopopiatul Alba Iulia oferă suplimentar, zilnic, 70 de porţii de hrană persoanelor fără adăpost şi vârstnicilor.

* Zilnic, Protopopiatul Sighişoara oferă 40 de porţii de hrană persoanelor în izolare.

* Protopopiatul Reghin a oferit 87 de pachete cu alimente în valoare de 7.000 lei persoanelor aflate în izolare din comuna Breaza.

 

Arhiepiscopia Râmnicului

* Asigură hrană caldă pentru 100 de persoane de etnie romă aflate în situaţie de risc în comuna Bujoreni.

* Oferă 200 de locuri pentru carantină.

* A stabilit un număr pentru cererile de asistenţă religioasă: 0734.206.608, funcţional zilnic, între orele 08:00 - 16:00.

 

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

* Arhiepiscopul Ioachim şi-a donat salariul pe luna martie în vederea achiziţionării de aparatură medicală pentru spitalele din judeţul Bacău.

* A stabilit numărul unic de urgenţă socio-medicală 0749666581 şi emailul voluntariarb@gmail.com, la care se primesc cereri şi oferte de ajutor pentru cei vulnerabili din eparhie: vârstnici, mame singure, femei însărcinate, familii numeroase, persoane în carantină, persoane cu diverse probleme medicale.

* Atelierul arhiepiscopiei produce măşti de protecţie pentru medici şi voluntari.

* Asociaţia 'Sf. Voievod Ştefan cel Mare - Hârja' a pus la dispoziţia autorităţilor serviciul propriu de ambulanţă şi cele trei maşini ale diviziei medicale de îngrijire a vârstnicilor pentru urgenţele medicale din judeţul Bacău.

* Protopopiatului Bacău a început o campanie de strângere de fonduri în rândul clericilor, în vederea achiziţionării de aparatură medicală: nebulizator pentru dezinfecţia terminală în zona ATI sau aparat de monitorizare a funcţiilor vitale.

* Protopopiatul Bacău a oferit unicul dispozitiv pentru dezinfectarea maşinilor de ambulanţă şi MAI din judeţ şi a donat 300 de prosoape pentru Spitalul Judeţean Bacău.

 

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului

* A donat echipamente şi produse medicale în valoare de 50.000 de lei pentru Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti şi strânge fonduri pentru alte unităţi medicale din judeţul Argeş.

* Pune la dispoziţia autorităţilor spaţii pentru carantină.

* Asigură masa pentru persoanele fără adăpost cazate în perioada pandemiei la un adăpost de urgenţă din Piteşti.

* Oferă gratuit, la cerere, hrană la domiciliu pentru persoanele singure, vârstnice sau aflate în autoizolare.

* Preoţii şi voluntarii fac cumpărături şi alte activităţi pentru cei izolaţi.

* Parohiile au fost îndemnate să-şi facă 'bănci de alimente' pentru persoanele care mai urmează să intre în autoizolare sau carantină.

 

Arhiepiscopia Dunării de Jos

* Oferă produse de igienă pentru spitale şi hrană pentru cei izolaţi.

* În colaborare cu Mitropolia Europei Centrale şi de Nord, arhiepiscopia strânge fonduri pentru un aparat de diagnosticare rapidă a infecţiilor cu noul coronavirus, în beneficiul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine