Meci tare pentru UTA în primul meci din noua ediție a Superligii: Bătrâna Doamnă întâlnește acasă Rapidul; intrați AICI pentru a vedea restul programului competițional

Stire 01.07.2024 0 comentarii


Sediul Ligii Profesioniste de Fotbal a găzduit, astăzi, tragerea la sorți a meciurilor din sezonul 2024-2025 a Superligii. La fel ca și cu alte prilejuri, diriguitorii fotbalului românesc se grăbesc ca fata mare la măritat și suprapun prima etapă a campionatului cu ultimele zile ale unei mari competiții internaționale, în speță Campionatul European de Fotbal, primele meciuri ale Superligii urmând să se desfășoare în perioada 12-15 iulie, în condițiile în care finala Euro se va desfășura pe 14 iulie,

Bătrâna Doamnă are parte de un meci tare încă de la debut, prima partidă din noua ediție a campionatului urmând să o joace pe teren propriu, în compania Rapidului, data și ora jocului nefiind încă stabilite. Pentru etapa a II-a, elevii lui Mircea Rednic se vor deplasa la Craiova, pentru a juca cu Universitatea, iar în etapa cu numărul trei vor primi acasă vizita Universității Cluj.

Intrați AICI pentru a vedea restul programului competițional.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine