Național 05.01.2021 ⋅ 0 comentarii
Medicul Cătălin Denciu, cel care a salvat mai mulţi pacienţi din incendiul de la spitalul din Piatra Neamţ, a fost inclus de jurnaliştii belgieni de la rtbf.be pe o listă a eroilor care au marcat anul 2020.
"Acest medic român era de gardă la 14 noiembrie 2020 în unitatea de terapie intensivă de la spitalul din Piatra Neamţ. În momentul în care a izbucnit un incendiu, el efectiv s-a aruncat în foc pentru a încerca să salveze cât mai multe vieţi. În ciuda sacrificiului său, zece pacienţi au decedat, iar şase au fost răniţi. Curajosul medic a suferit arsuri de gradul doi şi trei. A doua zi, el a fost transportat în Belgia, la spitalul militar Regina Astrid, specializat în tratarea pacienţilor cu arsuri", a scris sursa menţionată, citată de news.ro.
În topul eroilor din 2020, conform aceleiași surse, se mai află medicul chinez Li Wenliang, cel care a avertizat prima oară de existenţa coronavirusului, dar care nu a fost ascultat, fiind chiar arestat de poliţie pentru răspândirea de zvonuri false. Medicul din Wuhan a fost spitalizat la începutul lunii ianuarie şi a murit la 6 februarie.
Şi căpitanul Tom Moore, veteran britanic din Al Doilea Război Mondial se află în acest clasament. Tom Moore a atras atenţia cu iniţiativa sa de a strânge 1.000 de lire sterline pentru NHS făcând o sută de ture de grădină până ce va împlini 100 de ani. În cele din urmă el a strâns aproximativ 30 de milioane de lire sterline pentru Serviciul Naţional de Sănătate (NHS).
În clasament se află şi Louain al-Hathloul. Ea are 31 de ani şi militează pentru drepturile femeilo... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății