Mesajul unui Veteran de război pentru tânăra generație: ”Vă rog să iubiți România!”. Acum câteva zile a împlinit 95 de ani

Național 25.07.2020 0 comentarii

Generalul de brigadă în retragere Ioan Birișu a împlinit de curând 95 de ani, iar de la înălțimea înțelepciunii veteranului care a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial transmite generaţiilor tinere dragostea sa de ţară, care l-a însufleţit pe front și în întreaga viaţă. 

”Vă rog să iubiți România! Eu îmi iubesc patria de 94 de ani și o să o iubesc până la ultima suflare. Împreună cu alți camarazi, precum colonelul Liviu Rusu, am luptat pentru țara aceasta. Vă rog să luptați și voi!”, transmitea tinerei generații veteranul de război Ioan Birișiu, în urmă cu un an, când, fără teama vreunei pandemii, a fost vizitat de ziua lui de militari ai Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”.

Generalul de brigadă (retragere) Ioan Birișiu s-a născut la data de 22 iulie 1925, în localitatea Dobalii de Jos, judeţul Trei Scaune (Covasna)

În perioada 1944 – 1946 a urmat cursurile Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Infanterie, iniţial în tabăra din Zărneşti, ulterior la Sibiu, şi a   fost avansat la gradul de sublocotenent la 1 iulie 1946 prin Înalt Decret Regal, fiind clasificat al nouălea din 474 absolvenţi.

A îndeplinit următoarele funcţii: comandant pluton antitanc la Batalionul 2 Vânători de Munte din Braşov, comandant de companie şi ofiţer de stat major la Batalionul 16 Vânători de Munte din Bistriţa, şef de stat major de regiment la Regimentul 219 Infanterie din Slobozia, şef birou cercetare la Divizia 95 Infanterie din Oradea. De-a lungul carierei militare a urmat diferite cursuri de perfecţionare.

A fost trecut în rezervă cu gradul de căpitan la data de 22 noiembrie 1955, avansat la gradul de maior în anul 1976, la gradul de locotenent – colonel în anul 1990, colonel – 1995 şi general de brigadă în anul 2012.

Când era elev la Colegiul Sfântu Sava din Bucureşti, Ioan Birişiu a avut ocazia să-l cunoască pe Regele Mihai I: ”El avea o clasă separată, în incinta palatului, dar sâmbătă, când era străjerie, participa alături de noi la activităţi. Era gras, însă caracterul era destul de blând. Participa la toate activităţile alături de noi, încerca să se integreze, era foarte familiar şi colegial”.

S-a hotărât să urmeze o şcoală militară după ce a rămas impresionat de defilările militarilor din Sfântu Gheorghe, cu ocazia Zilei României. În scurt timp după ce a terminat şcoala militară, a fost cooptat în cadrul corpului de armată care a început acţiunea de dezrobire a Ardealului de Nord.

Generalul a adunat multe amintiri dureroase din perioada celui de-Al Doilea Război... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine