Mitu și-a făcut cadou trofeul de la Arad

Sport 24.09.2019 0 comentarii

Andreea Mitu a câștigat turneul internațional de tenis de la Arad, chiar de ziua sa de naștere.

Jucătoarea română de tenis Andreea Mitu a cucerit titlul în proba de simplu a turneului ITF de la Arad, dotat cu premii de 25.000 de dolari, după ce a învins-o cu 6-7 (5), 6-4, 6-4, în finală, pe spaniola Irene Burillo-Escorihuela. Mitu, care a împlinit 28 de ani chiar duminică, a obţinut victoria după două ore şi 40 de minute în faţa unei adversare de 22 de ani, care ocupă locul 382 în ierarhia mondială.

Mitu a cărei cea mai bună clasare din carieră a fost locul 68 în 2016, se află în prezent pe poziţia 945 în ierarhia WTA.

Pentru trofeul ediției cu numărul XV a Trofeului „Ilie Năstase” au luptat două jucătoare care nu au fost cotate printre favorite, ba mai mult românca intrând pe tabloul principal grație unei „special exempt”. Finala a fost una presărată cu suișuri și coborâșuri, în primul set Mitu având 5-0, insuficient pentru a-l câștiga, iar în decisiv, iberica a egalat de la 0-4!

19 turnee de simplu are câștigate Mitu, în timp ce Burillo se poate lăuda cu doar două titluri ITF de simplu. Reamintim că românca, ce a învins-o în trecut pe Muguruza sau Bouchard, a evoluat în finală la Arad și în 2018, cedând surprinzător în fața bosniacei Nefisa Berberovic (scor 6-3, 0-6, 4-6).În urma turneului de la Arad, Mitu s-a ales cu 50 de puncte WTA, în timp ce învinsa a fost recompensată cu 30 de puncte WTA.

Traseul campioanei

Tur I: 6-3, 7-5 cu G. Sanesi (Italia)

Turul II: 2-6, 6-1, 7-6(1) cu C. Burger (Olanda)

Sferturi: 6-3, 6-3 cu A. Sanchez (Mexic)

Semifinale: 6-1, 7-5 cu N. Dascălu

Finala: 6-7(5), 6-4, 6-4 cu I. Burillo (Spania)


 

 

Năstase: „O propun pe Anela la șefia Federației”

Celebrul tenismen Ilie Năstase a fost prezent, din nou, la turneul de tenis ce îi poartă numele, organizat la baza Activ. „Am primit zeci de telefoane de la Anela Freer, directorul turneului, pentru a veni la Arad și nu au putut să o refuz. De anul viitor încercăm să ridicăm valoarea premiilor și să aducem la Arad jucătoare din Top 50 WTA”, a spus Ilie Năstase, care a venit însoțit la Arad de noua sa nevastă, Ioana.

„Pentru cât de implicată este în tenis și eforturile pe care la face o propun pe Anela ca și președinte al Federației Române de Tenis”, a glumit Năstase, care a lansat și un atac la adresa autorităților municipale: „Turneul nu este la Arad de nu s-a implicat și Primăria. Poate se uită primarul la televizor, dacă tot este transmis turneul, să vadă că îi facem publictate orașului pe care îl conduce”.

Fostul număr unu mondial, Ilie Năstase, a oficiat, alături de Anela Freer (directorul turneului), Sergiu Bâlcea (vicepreședintele Consiliului Județean Arad), Adrian Iva (președinte Fundația Alber) și Andrei Bardan (supervizorul ITF), festivitatea de premiere a probei de simplu.


Daniel Lazăr

Reporter

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine