Mobilitatea elevilor și cadrelor didactice de la Școala Specială din Pleszew la Colegiul Național ,,Elena Ghiba Birta

Stire 28.05.2024 0 comentarii


În perioada 18.05-26.05.2024 a avut loc mobilitatea a 10 elevi și 3 cadre didactice de la Școala Specială Pleszew (Polonia) la Colegiul Național ,,Elena Ghiba Birta" Arad, în cadrul Proiectului Erasmus +, intitulat ,,To combat barriers through dance".

Timp de o săptămână, elevii și profesorii din Polonia au asistat la ore, au participat la activitățile organizate cu ocazia aniversării Zilei Școlii, au vizitat orașul și Parcul Național Lunca Mureșului și au lucrat zi de zi alături de elevii Colegiului Național „Elena Ghiba Birta”  participanți la proiect, realizând afișe și postere despre geografia și istoria României și Poloniei. Ca activitate principală a proiectului, elevii au învățat dansuri populare tradiționale, specifice celor două țări, petrecând mult timp împreună și interacționând, trecând cu ușurință peste toate  barierele sociale și culturale, cu ajutorul dansului și muzicii.

Sub îndrumarea celor două coordonatoare ale proiectului, doamna Reszel Kinga, profesor de limba germană de la instituția de trimitere și doamna Krebsz Andreea, profesor de limba germană la școala care a găzduit mobilitatea, elevii au învățat împreună ce înseamnă respectul reciproc, acceptarea unor alte idei, opinii și culturi, au legat prietenii și -au creat amintiri de neuitat.

Activitățile desfășurate în această săptămână au fost centrate pe cunoașterea culturii și civilizației țărilor partenere, interculturalitate, promovarea diversității lingvistice și învățarea limbilor străine, consolidarea identității europene și a cetățeniei active. Toate acestea au fost posibile cu implicarea activă a 10 elevi din claselor a IX-a și a X-a- Avram Daniel, Bedelean Ana, Dabîca Robert, Florișan Vanesa, Häni Boris, Malița Bianca, Nouphal Jasmine, Stoica Noemi, Vasiescu Vlad, Zdendrea Filip-  îndrumați de prof. Elena Bădescu, prof. Adrian Bucur, prof. Marius Țiu.

Director,

Prof. Laura Putnic

 

Director adjunct,

Prof. Camelia Avramescu

 

Coordonator,

Prof. Andreea Krebsz


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine