Modificări importante la Legea Educației. Transport gratuit pentru toți elevii și număr redus de copii la clase

Național 11.02.2020 0 comentarii

Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de luni, în calitate de for decizional, o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei. Printre modificări se numără, de exemplu, că numărul maxim de elevi în clasele de gimnaziu, liceale şi profesionale se reduce de la 30 la 26.

Potrivit actului normativ, în educaţia antepreşcolară vor fi grupe de maximum 8 copii, faţă de 9, cât prevede legea în vigoare, la învăţământul preşcolar grupa are 17 copii, faţă de 20 în prezent, iar în învăţământul primar - 22, faţă de 25.

Actul normativ prevede ca în fiecare unitate de învăţământ să îşi desfăşoare activitatea un psiholog şcolar care să aibă în evidenţă până la 500 de elevi.

„În perioada desfăşurării activităţii didactice antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor din unităţile acreditate de învăţământ preuniversitar de stat, respectiv confesional şi particular li se acordă cu titlu gratuit un suport alimentar constând într-o masă caldă pe zi, în cadrul programului "Masa caldă la şcoală". Limita valorii zilnice se stabileşte prin hotărâre a Guvernului şi nu poate fi mai mică de 7 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Limita valorică prevăzută nu cuprinde preţul cheltuielilor de transport, de distribuţie şi de depozitare a produselor alimentare. Unităţile administrativ teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ vor primi sumele necesare derulării programului 'Masa caldă la şcoală' din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru bugetele locale. Sumele prevăzute pot fi suplimentate din veniturile proprii ale bugetelor locale ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ- teritoriale ale municipiilor sau din alte surse de finanţare”, se mai arată în actul normativ adoptat de Senat.

În forma actuală a legii elevii beneficiază de tarife reduse cu minim 75% pentru acces la muzee la concerte la spectacole de teatru, de operă, de filme şi la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţii p... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine