Național 22.05.2020 ⋅ 0 comentarii
Moştenitorii familiei Sturdza au donat Ministerului Culturii un conac și un teren de 150.000 de metri pătrați, situate în județul Suceava, proprietățile urmând să fie folosite pentru a dezvolta un centru pentru restauratorii culturali.
Imobilul este înscris în Lista Monumentelor Istorice a județului Suceava cu denumirea Casa Vârnav Liteanu. Casa boierească, ridicată în secolul al XVIII-lea, este în prezent în proprietatea unui descendent al domnitorului Moldovei Ioniță Sandu Sturdza, aflat în Germania.
Ministerul Culturii urmează să încheie un contract de donație cu proprietarii, iar clădirea de patrimoniu să parcurgă un amplu proces de restaurare.
„Casa Vârnav-Liteanu, din orașul Liteni, ne dorim să devină un centru de pregătire pentru restauratori, coordonat de Institutul Național al Patrimoniului, care să contribuie la dezvoltarea și consolidarea meseriilor implicate în protejarea patrimoniului arhitectural, dar și la specializarea profesioniștilor din muzee și instituții de cercetare. Județul Suceava va beneficia de investițiile necesare pentru dezvoltarea resurselor umane, investiții care îmi doresc să aibă reverberații atât la nivel național, cât și internațional. Este o moștenire a Bucovinei pe care vrem să o valorificăm și să îi oferim utilitate în prezent și în viitor”, a declarat Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, conform Digi24.
Conacul a fost ridicat de boierul Teodor Vârnav Liteanu în 1790, fiind apoi refăcut în 1900.
Potrivit Suceava News, de localitatea Liteni şi de acest conac și-au legat numele patru familii cu notorietate: boierii Vârnav-Liteanu, Kogălniceanu, Krupenschi (fost primar la Iași) și Sturdza. La sfârșitul secolului XIX, aici a locuit o perioadă fiica lui Mihail Kogălniceanu, Lucia, care se măritase cu un descendent al neamului Liteanu. De acest c... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății