Național 11.09.2020 ⋅ 0 comentarii
Expoziția permanentă găzduită, în Corpul Lapidarium, de Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr. 151), intitulată „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani” a fost extinsă și redeschisă pentru public.
Muzeul Municipiului București a anunţat că expoziţia vernisată la Casa Filipescu-Cesianu a fost completată cu noi fragmente de frescă de la ansamblul monastic demolat de regimul comunist în perioada 1986 – 1987.
Este vorba despre un fragment extras în anul 1985 de pe pereții bisericii ,,Sfânta Treime” a Mănăstirii Văcărești, care înfățișează o parte din grupul ctitorilor împreună cu întemeietorul mănăstirii, Nicolae Mavrocordat (1680-1730), domn al Moldovei (1709-1710 / 1711-1716) și al Țării Românești (ian.-nov. 1716 / 1719-1730). Pictat pe peretele de Vest al pronaosului, tabloul votiv cuprindea două grupuri separate între ele printr-o ușă. În partea dreaptă se aflau părinții domnului, Alexandru Exaporitul și Sultana, alături de patriarhul Ierusalimului, Dositei II Notara (1669-1707). În partea stângă a ușii se afla Nicolae Mavrocordat, Smaranda, cea de-a treia sa soție și șapte dintre copiii domnului. Aici este înfățișat domnul Nicolae Mavrocordat alături de Scarlat (fiul său din prima căsătorie), Constantin Voievod (fiu din prima căsătorie a acestuia), doamna Smaranda (prima soție a lui Constantin Voievod) și Ioan Voievod (fiul lui Nicolae Mavrocordat din a doua căsătorie).
Al doilea fragment de frescă, extras de asemenea în anul 1985 de pe peretele de Sud al traveei de Est din Biserica ,,Sfânta Treime” a Mănăstirii Văcărești, tratează tema biblică ”Haemorrhoissa”, conform literaturii de specialitate. Construcția Mănăstirii Văcărești a început în anul 1716 la inițiativa lui Nicolae Mavrocordat (1680-1730), domn al Țării Românești, însă edificarea întregului complex s-a finalizat în timpul domniei fiului său, Constantin Nicolae Mavrocordat (1711-1769).
Din cei aproximativ 2.500 mp de frescă de la Biserica Mănăstirii Văcăreşti s-a reuşit extragerea a aproximativ 120 mp, reprezentând 80 de fragmente.
Ansamblul Văcărești a avut un trecut zbuciumat, afectat de incendii și cutremure, transformat în penitenciar pentru deținuții revoluționari din 1848 și în timpul răscoalelor țără... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății