Stire 10.04.2020 ⋅ 0 comentarii
Astăzi au fost repartizate noi materiale de protecție împotriva infecției cu noul coronavirus către instituțiile arădene aflate în prima linie. Astfel, din ultimul lot de combinezoane de protecție achiziționat de statul român prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 în țara noastră, la Arad au ajuns 1740 de bucăți ce vor fi folosite de cadrele medicale din Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, Unitatea de Primiri Urgențe, Serviciul Județean de Ambulanță și Direcția de Sănătate Publică.
De asemenea, în urma confiscării a 14 tone de produse cu rol dezinfectant în vama Borș din Județul Bihor, conform ordinelor emise de minsitrul Sănătății în contextul pandemiei de COVID-19, județului nostru i-au fost repartizate peste 3 tone de produse constând în: gel dezinfectant, săpun lichid și șervețele dezinfectante. Din dispoziția domnului Prefect al Județului Arad, Gheorghe Stoian, aceste produse vor intra în folosința cadrelor din structurile județene ale Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale care desfășoară misiuni pe linia prevenției răspândirii virusului SARS-CoV-19. Toate materialele de protecție au ajuns la Arad prin intermediul personalului Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al Județului Arad.
Biroul de presă 10.04.2020
Sursa: ARQ