Național 08.09.2020 ⋅ 0 comentarii
Forțele Navale Române au sărbătorit luni, 7 septembrie, 90 de ani de la intrarea în serviciul Marinei Militare a distrugătoarelor „Regele Ferdinand” și „Regina Maria”, predecesoarele fregatelor care le poartă astăzi numele.
Momentul a fost marcat prin organizarea unei ceremonii militare și religioase, în Portul Militar Constanța, prin care au fost rememorate reușitele îndeplinite de-a lungul timpului de cele două distrugătoare, precum și prin depunerea unei coroane de flori în Cimitirul Central, la mormântul căpitan-comandorului Alexandru Dumbravă, fost comandant al distrugătorului „Regina Maria”.
Cele două distrugătoare au fost construite, în perioada 1927-1930, în șantierele navale italiene CTT & Pattison, și au acostat, la data de 7 septembrie 1930, în portul Constanța. Ca parte a careului de ași al Marinei Regale Române, au scris file importante în istoria României, prin participarea, realizată cu curaj și sacrificiu, la cele peste 30 de operațiuni de război și de apărare a litoralului maritim, în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, și prin reușita evacuării trupelor române și germane din Crimeea, în perioada 5 aprilie – 14 mai 1944, intrată în ... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății