Stire 16.06.2020 ⋅ 0 comentarii
Noua Zeelandă a raportat marţi două cazuri noi de coronavirus, după aproape o lună fără nicio infectare cu SARS-CoV-2.
Cele două persoane purtătoare ale noului coronavirus au sosit recent din Marea Britanie, a declarat ministrul neozeelandez al Sănătăţii, potrivit căruia cele două cazuri "sunt asociate", potrivit AFP, citată de Agerpres.
Este vorba de două femei de 30 și 40 de ani care au fost în vizită la un părinte muribund în Wellington.
Noua Zeelandă, cu o populaţie de 5 milioane de locuitori, nu mai înregistrase niciun caz de infectare cu SARS-CoV-2 din luna mai. De 25 de zile nu a mai fost înregistrat nicio nouă îmbolnăvire COVID-19. Din 8 iunie, Noua Zeelandă se afla în starea de alertă de nivel 1.
În Noua Zeelandă, au fost confirmate 1.504 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 22 de decese.
Cu aceste două noi cazuri, numărul infectărilor ajunge la 1.506.
Doar rezidenţii neozeelandezi şi familiile lor sunt autorizate să se întoarcă în acest stat-arhipelag, cu câteva mici excepţii, ce vizează persoanele care călătoresc din motive profesionale sau umanitare.
Toţi vizitatorii sunt plasaţi la sosirea lor pe teritoriul neozeelandez într-o carantină de 14 zile.
Săptămâna trecută, pe 8 iunie, Noua Zeelandă a raportat că nu mai avea niciun caz activ şi că toate restricţiile naţionale au fost ridicate, mai ales măsurile de distanţare socială şi restricţiile ce vizau numărul de persoane autorizate să participe la adunări publice.
Prim-ministrul Jacinda Ardern a explicat luni că nu şi-a declarat ţara "eliberată de coronavirus", deoarece ştia "că vor exista cazuri noi în viitor".
"Bineînţeles, speranţa noastră şi aşteptarea noastră este ca acele cazuri să fie reperate la frontieră. Dacă acele persoane sunt plasate în carantină reprezintă un fapt foarte diferit de situaţia în care ele s-ar fi aflat în cadrul populaţiei", a declarat ea în faţa jurnaliştilor locali.
Sursa: realitatea.net
Sursa: ARQ