Național 01.02.2021 ⋅ 0 comentarii
Al optulea deces după incendiul de la Institutul „Matei Balș” a fost confirmat oficial de Ministerul Sănătății. Este vorba de un bărbat de 87 de ani, cu o formă severă de infecție cu SARS-CoV-2.
Ministerul Sănătății a transmis, luni, că a primit de la conducerea Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, confirmarea unui nou deces în rândul pacienților care primesc asistență medicală în cadrul acestei instituții.
„Pacientul este un bărbat în vârstă de 87 ani, care a fost internat în pavilionul V al unității sanitare, la un etaj superior. Acesta a fost diagnosticat cu o formă severă de infecție cu SARS Cov-2 și prezenta multiple comorbidități”, anunță MS.
Finalizarea anchetei medico-legale poate stabili cauzele decesului pacientului, adică dacă are legătură de cauzalitate cu incendiul de vineri.
Sursa: Digi24.ro