Numărul persecuţiilor împotriva creştinilor a crescut la nivel mondial

Național 16.01.2020 0 comentarii

Numărul persecuţiilor împotriva creştinilor a crescut la nivel mondial, conform organizaţiei creştine de ajutor Open Doors din Germania, potrivit DPA.

    Conform Indexului Mondial al Persecuţiei publicat de organizaţie, aproape 9.500 de bisericii şi instituţii ale bisericii au fost atacate, distruse sau închise într-un an.

 Numărul este de cinci ori mai mare decât cel înregistrat în anul precedent, conform raportului publicat miercuri.

 În primul rând, există "un atac al autorităţilor asupra vieţii bisericeşti în China", a spus un purtător de cuvânt.

 Conform raportului organizaţiei, circa 5.500 de atacuri asupra unor instituţii bisericeşti au fost contabilizate între 1 noiembrie 2018 şi 31 octombrie 2019.

 O altă problemă este expansiunea ideologiei islamiste în Africa, se mai arată în raport.

 Conform propriei definiţii, Open Doors foloseşte un sens larg al termenului ''persecuţie''... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine