Frantz Muller, cetăţeanul român care a îngrozit Europa după ce şi-a ucis cu sânge rece soţia şi copilul în Germania este posibil să se ascundă în Arad. Cel puţin aşa susţine o tânără angajată a unui local din municipiu. Fata lucrează la un local de striptis şi ieri dimineaţă după ce a ieşit din tură a văzut la televizor ştirea despre căutarea criminalului. Aceasta spune că în cursul nopţii urmăritul general a băut în localul în care ea este angajată. Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad infirmă acest zvon şi spun că nu au primit nicio sesizare cu privire la recunoaşterea bărbatului. Franz Muller şi-a ucis soţia în vârstă de 37 de ani în bătaie şi şi-a spânzurat copilul în vârstă de doar 3 ani. (AMC)
Sursa:
Observator.info
Autor: Observator ⋅
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info