Stire 01.09.2022 ⋅ 0 comentarii
Primăria Municipiului Arad anunță cetățenii orașului că, în perioada 05 –07 septembrie 2022, se vor desfășura activităţi de dezinsecţie pe domeniul public și privat al municipalității.
Serviciile de dezinsecţie vor debuta cu aplicarea de la sol a unui tratament terestru, pe timp de noapte, începând din seara zilei de luni, 05.09.2022, ora 20:30 până în dimineața zilei de marți, 06.09.2022, în jurul orei 04:30. Acesta va continua în seara zilei de marți, 06 septembrie 2022 până la finalizare. În dimineața zilei de marți, 06 septembrie 2022, de la ora 08:30 (până la finalizare) se va aplica tratamentul de dezinsecție împotriva căpușelor, iar în aceeași zi, începând cu ora 15:45 se va aplica tratamentul de dezinsecție pe suprafețe interioare (combatere artropode), prin pulverizare, în locații aparținând Municipiului Arad.
„În caz de condiţii meteorologice nefavorabile, data/durata prevăzută se va decala/prelungi.
Produsele folosite sunt Cymina Ultra și Deltatim Plus, ambele avizate de către Ministerul Sănătăţii. Chiar și așa, rugăm cetăţenii să evite să treacă sau să stea în zona de acţiune a utilajelor în timp ce acestea pulverizează soluţii de combatere a ţânţarilor adulți pentru a evita eventualele incidente neplăcute. De asemenea, crescătorii de albine sunt rugaţi ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, respectiv scoaterea stupilor de albine în afara ariei de stropire; în caz contrar Primăria Municipiului Arad şi operatorul contractat în acest scop sunt absolviți de orice responsabilitate.
Din punct de vedere al eficienţei aplicării măsurilor de combatere şi eliminare a unor potenţiale focare de infecţie, acţiunile de dezinsecție trebuie tratate în mod unitar atât pe domeniul public cât şi privat, spaţii deschise ale persoanelor fizice şi juridice la nivelul localităţii, pentru evitarea unor reinfestări sau apariţii a unor noi zone contaminate, motiv pentru care se recomandă tuturor cetăţenilor, asociaţiilor de locatari/proprietari, agenţilor economici şi instituţiilor de pe raza municipiului Arad, să efectueze tratamente de dezinsecție în spaţiile deschise pe malurile apelor, în depozitele de anvelope uzate, subsolurile de la blocuri etc, în perioada de desfăşurare a acţiunilor de dezinsecție efectuate pe domeniul public şi privat”, transmit reptrezentanţii Primăriei.
Foto: Arhiva